Sport, Ştiri locale

László Csaba este noul antrenor principal al lui Sepsi OSK

Conducerea clubului Sepsi OSK a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a ajuns la un acord cu László Csaba pentru postul de antrenor principal.

În vârstă de 55 de ani, László Csaba a semnat un contract valabil pe un an cu clubul din Sfântu Gheorghe, cu opţiune de prelungire pe încă unul.

Născut la Odorheiu Secuiesc, László Csaba a părăsit România în 1985, iar în străinătate a mai coordonat, ca antrenor principal, echipe din Scoţia (Dundee United, Heart of Midlothian), Ungaria (Ferencváros, MTK Budapesta), Belgia (Charleroi) şi Slovacia (Dunajska Streda). De asemenea, a fost selecţioner al naţionalelor Ugandei şi Lituaniei, şi secundul lui Lothar Matthäus la naţionala Ungariei.

La Sepsi, László Csaba are ca obiectiv cel puţin egalarea performanţei din acest sezon, când clubul s-a calificat în play-off-ul Ligii 1.

László Csaba este, începând de miercuri, noul antrenor al echipei de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, alături de care conducerea clubului speră să aibă un parcurs foarte bun în Liga I.

László Csaba, în vârstă de 55 ani, s-a născut la Odorheiu Secuiesc, în judeţul Harghita şi a coordonat, ca antrenor principal, echipe din Scoţia (Dundee United, Heart of Midlothian), Ungaria (Ferencvaros, MTK Budapesta), Belgia (Charleroi) şi Slovacia (Dunajska Streda).

De asemenea, a fost selecţioner al naţionalelor Ugandei şi Lituaniei şi secundul lui Lothar Matthaeus la naţionala maghiară.

László Csaba a semnat un contract valabil pe un an, cu opţiune de prelungire pe încă unul.

„Am plecat din ţară în 1985, dar nu am uitat să vorbesc româneşte. Sunt foarte fericit să fiu aici. (…) Vreau să spun că domnul Neagoe (fostul tehnician al Sepsi – n.r.) a făcut o muncă foarte bună şi vreau să continuăm ce a lăsat el aici. Eu cred că împreună putem să mergem înainte. Ultima dată am antrenat în Scoţia, dar am muncit în Europa la foarte multe cluburi, la Charleroi, la Ferencvaros, la echipa naţională a Ungariei, în Uganda şi în Lituania (…), dar ştiu care e situaţia fotbalului românesc şi ştiu care este situaţia şi la Sfântu Gheorghe”, a declarat László Csaba.

Vezi AICI video cu conferinţa de presă.

Patronul echipei Sepsi OSK, Dioszegi László, a declarat că iniţial a avut în vedere o listă cu 13 antrenori pe care şi i-ar fi dorit la Sfântu Gheorghe.

„Am avut trei săptămâni ca să ne gândim bine, să facem o alegere bună pentru funcţia de antrenor. Am avut o listă cu 13 antrenori, după părerea mea cei mai buni 13 antrenori din momentul de faţă din România. Am contactat foarte mulţi dintre ei, pe unii nu i-am putut aduce pentru că au contracte în derulare. Dar începând de astăzi avem un nou antrenor, care a lucrat la echipe mari din Europa”, a spus Dioszegi László.

Conducerea echipei a mai menţionat că au început lucrările la stadionul din Sfântu Gheorghe pentru instalaţia de încălzire a gazonului, dar şi că din sezonul următor Sepsi OSK va avea o echipă secundă în Liga a 3-a.