Ştiri locale

La Barcani a început construcția unei creșe precum cea de la Târgu Secuiesc

Autoritățile locale din comuna Barcani au demarat construcția unei creșe moderne, eficiente din punct de vedere energetic, pe modelul celei inaugurate la începutul lunii martie la Târgu Secuiesc. Investiția va fi realizată printr-o finanțare de peste 12 milioane de lei alocată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar lucrările vor fi realizate de Compania Națională de Investiții (CNI).

La fel ca în cazul creșei construite la Târgu Secuiesc, și cea de la Barcani va avea 4 grupe, putând să asigure locuri pentru circa 40 de copii, Lucrările includ costurile aferente racordării clădirii la rețelele de utilități.

Publicitate

Într-o postare pe Facebook, primarul comunei, Nicolae Pastor, a transmis că instituția pe care o conduce lucrează de mai bine de doi ani pentru realizarea acestui proiect. Lucrările au fost demarate în data de 19 martie, termenul de execuție fiind de 24 de luni, însă autoritățile locale speră că noua creșă va fi gata în cel mult un an.

„Ne-am dorit foarte mult ca acest lucru să se concretizeze prin atragerea de fonduri nerambursabile (…) Finanțarea vine din partea Companiei Naționale de Investiții și este 100 % nerambursabilă. Singura locație care a fost eligibilă și care a îndeplinit toate cerințele proiectului a fost zona Lughet. Sperăm să vă bucurați de această investiție! ”, a transmis primarul Nicolae Pastor.

Pe modelul celei de la Târgu Secuiesc, viitoarea creşă va cuprinde o zonă administrativă, una destinată copiilor, 4 dormitoare, 2 camere de joacă, vestiare şi 4 grupuri sanitare pentru copii, spaţii pentru luat masa şi cabinet medical, și va dispune de cele mai noi echipamente și dotări.  

Amintim că la nivel național Ministerul Dezvoltării, prin CNI, construiește 124 de astfel de creșe finanţate prin PNRR, iar cea de la Târgu Secuiesc a fost a doua finalizată și inaugurată la nivel național.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio