„Justiție capturată”: poate cea mai importantă investigație Recorder de până acum. Un documentar de două ore, la care s-a lucrat mai mult de un an

Recorder a difuzat marți seară o investigație despre starea justiției din România, fenomenul prescrierilor, dar și efectele centralizării puterii la nivelul „unor magistrați care coabitează cu polticienii”. În documentarul Recorder, au fost intervievați procurorul militar Liviu Lascu, Crin Bologa, fostul procuror-șef al DNA între perioadele Laura Codruța Kovesi şi Marius Voineag, dar și o procuroare din DNA și o judecătoare de la Curtea de Apel, care au vorbit sub anonimat. Vezi VIDEO cu documentarul la finalul acestui articol.

„Acest documentar de două ore, care comprimă o muncă de investigație de peste un an și jumătate, încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni. Într-o formă simplificată, pactul dintre cele două tabere arată așa: politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici.

Mărturiile pe care le-am adunat din interiorul sistemului de justiție și pe care le prezentăm în acest material sunt de o gravitate fără precedent. Ele vorbesc despre dosare de mare corupție în care judecătorilor li se sugerează să ia decizii favorabile inculpaților, despre încălcarea flagrantă a principiului repartizării aleatorii a dosarelor prin schimbarea discreționară a completurilor de judecată, despre cum magistrații care nu se supun sunt marginalizați, hăituiți prin anchete ale Inspecției Judiciare și uneori chiar excluși din magistratură. Consecințele acestor realități dramatice ne afectează viețile tuturor, pentru că o societate democratică nu poate supraviețui fără o justiție independentă”, scriu cei de la Recorder într-o postare pe Facebook.

  • Claudiu Sandu, reprezentat al procurorilor în CSM, a spus că s-a ajuns ca interpretarea exagerat formală a legii să ducă la anularea probelor din dosar „pentru orice”, pentru ceea ce el a metaforizat ca fiind „o virgulă”. „Am ajuns să reinventăm Dreptul” a spus Sandu, care a afirmat că „eu nu-mi aduc aminte de o mare sentință de vinovăție în ultima vreme”. Masacrarea ideii de justiție, a spus Sandu, îi demobilizează pe magistrați și îi dezarmează pe cetățeni.
  • Laurențiu Beșu, judecător, a spus că magistrații care pronunță sentințe „care să convină conducerilor instanțelor” fac un mare rău „miilor de magistrați onești, care alcătuiesc majoritatea”.
  • Judecătoarea Andrea Chiș, care a fost și ea în CSM, a povestit cum a formulat cereri pentru a înțelege de ce chiar CSM a cerut schimbarea completelor „de penaliști”, adică judecători „care avea cazuri de judecat”. Respectivele cazuri s-au reluat în noua componență a instanțelor, unele prescriindu-se din cauza întârzierii corelată chiar cu deciziile CSM!

Investigația Recorder a evidențiat dosare concrete în care inculpați conectați politic sau foarte puternici pe planul afacerilor, precum Marian Vanghelie, Cristian Burci sau Puiu Popoviciu, au beneficiat de procese întinse până la prescriere. Prelungirea proceselor s-a realizat prin schimbarea completurilor de judecată de către conducerea instanțelor, inclusiv schimbarea în momentul în care urma să se pronunțe sentința.

__________________________

După câțiva ani în care Justiția a dispărut aproape complet de pe agenda publică, societatea românească s-a trezit în fața unei realități greu de digerat, în care dosarele de mare corupție sunt îngropate în mod sistematic. Inculpați celebri achitați în apel după ce în prima instanță primiseră ani grei de închisoare, procese tergiversate până când faptele ajung la prescriere, condamnări definitive care sunt reevaluate și șterse cu buretele. În plus, asupra DNA au început să planeze suspiciuni privind blocarea unor anchete penale.

„Senzația este că orice ai face, scapi”, spune unul dintre magistrații pe care i-am intervievat. Același magistrat făcea o declarație șocantă la ultimul bilanț al Parchetului General: „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept”.

Cum am ajuns în această situație? Acest documentar de două ore, care comprimă o muncă de investigație de peste un an și jumătate, încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.

Într-o formă simplificată, pactul dintre cele două tabere arată așa: politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici.

Mărturiile pe care le-am adunat din interiorul sistemului de justiție și pe care le prezentăm în acest material sunt de o gravitate fără precedent. Ele vorbesc despre dosare de mare corupție în care judecătorilor li se sugerează să ia decizii favorabile inculpaților, despre încălcarea flagrantă a principiului repartizării aleatorii a dosarelor prin schimbarea discreționară a completurilor de judecată, despre cum magistrații care nu se supun sunt marginalizați, hăituiți prin anchete ale Inspecției Judiciare și uneori chiar excluși din magistratură.

Consecințele acestor realități dramatice ne afectează viețile tuturor, pentru că o societate democratică nu poate supraviețui fără o justiție independentă.

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate