Ştiri

Jennifer Aniston, din nou la altar! Se mărită la sfârşitul lunii iulie!

La 45 de ani, actriţa americană Jennifer Aniston se pregăteşte din nou de măritiş. Presa de peste Ocean scrie că vedeta se căsătoreşte, la sfârşitul lunii iulie, cu Justin Theroux.

Jennifer Aniston, în vârstă de 45 de ani, şi iubitul ei, Justin Theroux, în vârstă de 42 de ani, intenţionează să se căsătorească până la sfârşitul lunii iulie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în Mexic, potrivit Mediafax.

Cei doi, care s-au logodit în 2012, se vor căsători într-unul dintre locurile preferate ale actriţei americane, pe plaja Cabo San Lucas din Mexic, la asfinţit, în seara zilei de 26 iulie.

La petrecerea de nuntă vor participa aproximativ 50 de invitaţi.

Aceasta va fi prima căsătorie pentru Justin Theroux şi cea de-a doua pentru Jennifer Aniston, care a mai fost căsătorită cu starul hollywoodian Brad Pitt.