Guvernul condus de Ludovic Orban a decis în şedinţa de vineri a Executivului numirea în funcţie a mai multor prefecţi, printre care şi în judeţul Covasna.
Astfel, Iulian Todor din Întorsura Buzăului a fost numit la conducerea Instituţiei Prefectului în judeţul Covasna, susţinut fiind în această funcţie de Partidul Mişcarea Populară.
Noul prefect al judeţului Covasna, Todor Iulian-Constantin, numit în şedinţa de vineri a Guvernului, va fi instalat în funcţie săptămâna viitoare, a declarat preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, senatorul Gheorghe Baciu. Potrivit acestuia, Todor Iulian-Constantin are 59 de ani şi este specialist în finanţe.
„A fost şef al Administraţiei financiare de la Întorsura Buzăului, iar în ultima perioadă a lucrat la Finanţele Publice din Sfântu Gheorghe, ca şef Serviciu Trezorerie. Este un om conştiincios, cu experienţă, respectat, fără vicii, fără probeme de integritate. Sunt sigur că îşi va onora cu cinste şi fără probleme mandatul. Cred că săptămâna viitoare va fi instalat în funcţie”, a declarat senatorul Gheorghe Baciu.
Todor Iulian-Constantin, care a fost nominalizat de PMP Covasna pentru această funcţie, l-a înlocuit pe fostul prefect, Sebastian Cucu, eliberat marţi din funcţie.



