Ştiri locale

ITM Covasna: Amenzi de 6.000 de lei în șantierele temporare și ateliere auto din județ

Inspectorii de muncă din cadrul ITM Covasna au verificat, în perioada 18-23 mai 2020, mai multe controale pe linia securității și sănătății în muncă la șantierele temporare și mobile din județ, dar și în atelierele de întreținere și reparare a autovehiculelor.

Au fost verificați 15 angajatori care îşi desfăşoară activitatea în domeniul întreţinerii şi reparării autovehiculelor, iar în urma acestor controale, inspectorii ITM Covasna au depistat 29 de deficienţe pentru care au dispus măsuri de remediere cu termene precise.

De asemenea, în domeniul construcţiilor au fost verificaţi 12 angajatori care îşi desfăşurau activitatea pe raza judetului, iar pentru deficieţele constatate s-au dispus 26 de măsuri de remediere. 

Au fost constatate și deficiențe grave, care prezintă pericol de accidentare şi îmbolnăvire a lucrătorilor, situații în care angajatorii au fost sancţionaţi. Amenzile aplicate au fost în cuantum de 6.000 lei, potrivit ITM Covasna.

„Cele mai frecvente deficienţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au constat în exploatarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă electrice, neasigurarea echipamentelor individuale de protecţie şi lipsa controlului utilizării acestuia, neasigurarea unor sisteme de protecţie colectivă la lucrările de construcţii, precum şi nepurtarea echipamentului individual de protecție de către toți lucrătorii, fișa de instruire individuală nu era însoțită de fișa de aptitudini, lipsa verificării supapei de siguranță a recipientelor sub presiune (compresoare)”, transmite inspectorul-șef al ITM Covasna, Ördög Lajos.

Potrivit acestuia, în această perioadă au loc acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Publicitate
banner we radio