Ştiri locale

ISU Covasna s-a „îmbogățit” cu 13 voluntari în acest an

Programul național „Salvator din pasiune”, lansat în urmă cu mai bine de 3 ani de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, are succes în județul Covasna. De la începutul anului, un număr de 13 voluntari li s-au alăturat salvatorilor covăsneni prin intermediul programului național, astfel încât activitatea de voluntariat a putut fi extinsă și în municipiul Târgu Secuiesc.  

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj ne-a explicat, într-un interviu la WeRadio, că instituția este în continuare în căutare de voluntari, iar cei care își doresc să se implice în mod activ în viaţa comunităţii şi să participe efectiv la acţiunile operative în cazul unor situaţii de urgenţă (incendii, inundaţii, dezastre naturale, epidemii, etc.), se pot înscrie la sediul Inspectoratului Județean.

„Noi am început anul cu 4 voluntari și am ajuns la 17. Cel mai vechi și devotat voluntar este profesoara Raduly Erika din Valea Mare, și avem și o fostă elevă a Colegiului Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, pe Adelina, care recent a încheiat un curs de pregătire de o lună pe partea medicală, și dacă până acum a desfășurat activități ca al 4-lea om pe ambulanța SMURD, de acum poate fi al 3-lea om. S-a împărțit acum activitatea, avem voluntari atât în Sfântu Gheorghe cât și în Târgu Secuiesc, avem 4 voluntari care vor merge acolo și vor face această perioadă de învățare. Avem mulți voluntari care au activat și la Crucea Roșie și ne bucurăm că au venit spre noi. Au experiență, dar asta nu înseamnă că nu vor lua acest modul de la capăt, pentru că trebuie să învețe partea de prim ajutor și ceea ce ține de stingerea incendiilor (…) Pe cei care doresc să ni se alăture îi așteptăm la sediul ISU Covasna și le vom prezenta exact ce trebuie să conțină dosarul de înscriere”, ne-a explicat Marius Tolvaj.

Cei care își doresc să li se alăture pompierilor salvatori trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 16 şi 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru infracţiuni săvârșite cu intenţie și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

În 2016, proiectul de voluntariat „Salvator din pasiune” a reușit să mobilizeze la nivel național peste 750 de voluntari în situații de urgență.

Voluntarii au ocazia să învețe și să lucreze cot la cot cu salvatorii, iar ulterior aceștia pot fi încadrați și pot participa la evenimentele și intervențiile la care sunt  chemați pompierii.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio