ISU Covasna lansează o nouă serie de înscrieri în programul „Salvatori din pasiune”
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna a anunţat, joi, că lansează o nouă serie de înscrieri în programul „Salvatori din pasiune”.
Voluntarii trebuie să aibă între 16 şi 65 de ani, să fie apţi din punct de vedere medical şi psihologic şi să nu fi fost condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie.
„Scopul campaniei este de a crea o legătură strânsă între societatea civilă şi serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă, prin implicarea activă a voluntarilor în soluţionarea problemelor cu care comunitatea se confruntă zilnic. Acest program reprezintă o oportunitate ideală pentru doritori de a-şi însuşi cunoştinţele şi deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a stinge incendii şi de a fi un sprijin real cetăţenilor aflaţi în dificultate”, se arată într-un comunicat postat joi pe pagina de Facebook a ISU Covasna.
Programul naţional „Salvator din pasiune” se desfăşoară începând din anul 2016, perioadă în care un număr de 106 persoane s-au alăturat subunităţilor ISU Covasna.
Anul trecut, în acest program s-au înscris 25 de voluntari, iar în prezent ISU Covasna are 22 de voluntari activi, cel mai tânăr în vârstă de 17 ani.
Cei care doresc să se alăture voluntarilor sunt aşteptaţi să se înscrie la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mihai Viteazul al judeţului Covasna, strada Oltului nr. 31-33.
„După înscriere şi analiza dosarelor, vor fi încheiate contracte de voluntariat, iar cei selecţionaţi vor putea parcurge programe de pregătire specifică, sub îndrumarea pompierilor. Programul de înscriere şi recrutare va debuta luna aceasta, iar ultima zi pentru depunerea dosarelor este 30 ianuarie 2023”, au mai precizat reprezentanţii ISU.