ISU Covasna intervine la inundaţii în trei localităţi din judeţ

ISU Covasna intervine în marţi seară la o inundaţie la Băcel, de asemenea gospodării inundate la Brădet, iar la Arcuş sunt două subsoluri inundate unde au intervenit pompierii voluntari.

De asemenea, Pârâul Cormoş a depăşit, în cursul zilei de marţi, cota de pericol în zona Baraolt, unde au fost inundate mai multe terenuri agricole, iar cotele pârâului Vârghiş şi ale râului Olt sunt în creştere, a informat conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna. Directorul instituţiei, ing. Ioan Ilaş, a declarat că deocamdată nu sunt puse în pericol gospodăriile populaţiei şi nici obiectivele sociale, însă este de aşteptat ca debitele apelor să crească în următoarea perioadă pe fondul încălzirii vremii şi topirii zăpezilor. El a mai spus că judeţul Covasna se află sub cod portocaliu de inundaţii, menţionând, în context, că sunt sub supraveghere şi alte cursuri de apă, printre care Râul Negru.

Foto: ISU Covasna

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate