IPJ Covasna: Razii în cinci localităţi din judeţ în weekend-ul trecut

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii covăsneni au desfășurat acțiuni de tip „Razie” cu efective mărite, având ca obiectiv menținerea ordinii și siguranței publice.

Sâmbătă noaptea, polițiștii au acționat în orașul Întorsura Buzăului și în comunele Dobârlău și Sita Buzăului, urmărind prevenirea și combaterea violenței în spațiul public – pe străzi, în zone aglomerate și în localuri – precum și depistarea șoferilor care nu respectă legislația rutieră.

Publicitate

La această acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și investigații criminale, în colaborare cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna. În urma verificărilor, au fost legitimate 64 de persoane și controlate 39 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 21 de testări cu aparatul etilotest, iar pentru neregulile constatate, s-au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.500 de lei, dintre care 13 pentru încălcarea normelor de circulație rutieră.

Duminică seara, acțiunile au continuat în comunele Brețcu și Sânzieni, cu participarea polițiștilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice și acțiuni speciale, alături de colegii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc, Secției de Poliție Rurală Târgu Secuiesc și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna.

Scopul principal a fost prevenirea și combaterea infracționalității, în special a faptelor de violență și a activităților ilicite desfășurate în spațiul public. Totodată, s-a urmărit identificarea și sancționarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

În cadrul acestei acțiuni:

  • Au fost legitimate și verificate 125 de persoane;
  • În cele 5 filtre rutiere instituite, au fost controlate 98 de autovehicule și reținute 5 permise de conducere;
  • Au fost verificate 5 societăți comerciale sub aspect economic și al sistemelor de pază;
  • S-au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 81.250 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor rutiere și a regulilor de conviețuire socială.

Aceste intervenții se înscriu în seria măsurilor implementate de Poliția Română pentru menținerea unui climat de siguranță și prevenirea faptelor antisociale. Inspectoratul de Poliție Județean Covasna va continua să monitorizeze situația operativă și să acționeze ferm pentru prevenirea și combaterea comportamentelor infracționale.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri