Ştiri locale

IPJ Covasna: Cum acționăm când întâlnim un pui de căprioară

Lunile mai și iunie sunt corespondente perioadei de fătare a cervidelor (căprior, cerb comun etc.). În acest sens, vă informăm asupra faptului că, în cazul în care întâlniți în mediul natural pui de căprior sau de cerb, este important să cunoașteți următoarele:

Este foarte probabil ca puiul în cauză să nu fi fost părăsit de mamă. Este comun ca puii cervidelor să-și petreacă primele zile de viață ascunși în acest acest mod, până în momentul în care dezvoltarea lor le va permite să poată fugi de prădători.

Este foarte important să nu atingeți puiul pentru că acest lucru poate duce la abandonarea puiului de către femela-mamă din cauza mirosurilor care pot rămâne impregnate (miros uman, deodorant/parfum sau alte mirosuri diferite de mediul natural în care s-a născut și crește puiul).

Totodată, este posibil ca femela-mamă să fie în apropiere, iar prezența oamenilor ar putea să o sperie, forțând-o să părăsească puiul. În acest sens, trebuie să vă retrageți și să părăsiți zona.

În cazuri speciale, dacă puii trebuie mutați, spre exemplu din fața unui utilaj sau vehicul, folosiți mănuși sau un mănunchi de iarbă, tocmai pentru a nu vă impregna mirosul și așezați-l în vegetația ierboasă înaltă în imediata apropiere a locului în care l-ați descoperit.

În situația în care găsiți un astfel de exemplar și constatați că este rănit, trebuie să sesizați autoritățile.

Este important să cunoașteți că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 407 din 9 noiembrie 2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, capturarea acestor exemplare este incriminată ca și infracțiune.

(Compartimentul Relații Publice al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio