Ştiri locale

Inundaţii în staţiunea Covasna. 14 gospodării au fost afectate

În urma fenomenelor meteo care au avut loc luni în județul Covasna, prin intermediul 112 au fost semnalate inundații în orașul staţiune Covasna.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Sfântu Gheorghe și Secției Târgu Secuiesc au intervenit cu două autospeciale și 3 motopompe pentru evacuarea apei din 14 subsoluri din cartierul Voinești.

De asemenea, în urma precipitațiilor abundente Drumul Județean 121, între localitățile Zăbala și Covasna, a fost inundat pe o porțiune de aproximativ 300 m.

Pentru înlăturarea efectelor negative, alături de pompierii militari intervin și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Covasna.

Pompierii militari și voluntari efectuează luni seară recunoașteri în teren și intervin în gospodăriile unde mai există apă în subsoluri sau curți.

banner we radio