
Întreţinerea drumurilor judeţene pe timpul iernii, estimată la peste 8,7 milioane de lei
Autoritățile județene au stabilit valoarea serviciilor de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă, costurile fiind de circa 8,7 milioane de lei în acest sezon, conform estimărilor, față de peste 7 milioane de lei anul trecut. Scumpirea se datorează în principal creșterii prețurilor la materialele de construcții, manoperă și carburanți.
S.C. Drumuri şi Poduri Covasna S.A, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Covasna, va asigura funcționarea celor 4 baze de deszăpezire din localitățile Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt și Întorsura Buzăului, de unde vor porni utilajele atunci când condițiile meteorologice vor impune acest lucru.

Conform contractului încheiat cu autoritățile județene, echipajele companiei Drumuri și Poduri Covasna SA trebuie să asigure deszăpezirea a 244 km de drum județean, iar printre atribuții se numără efectuarea zilnică a inspecțiilor, între orele 3:00 și 7:00 dimineața, respectiv curățarea suprafeței drumului și împrăștierea materialelor antiderapante de câte ori este necesar.
„De mai mulți ani, SC Drumuri și Poduri SA Covasna asigură întreținerea drumurilor județene pe timp de iarnă. În anii precedenți nu am avut probleme în acest sens și sperăm că nici anul acesta nu vom întâmpina dificultăți pe drumurile județene. Conform contractului încheiat pentru perioada noiembrie 2022 – martie 2023, valoarea estimată a serviciilor de întreținere pe timp de iarnă este de 8,7 milioane lei, societatea asigurând deszăpezirea a 244 km de drum județean. Angajații SC Drumuri și Poduri SA Covasna vor efectua inspecții dimineața, între orele 3:00 și 7:00, și, acolo unde va fi necesar, vor interveni pentru a curăța suprafața drumului sau pentru a împrăștia nisip și material antiderapant” – a precizat președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor.
La fel ca în anii trecuți, în perioada noiembrie-martie circulația rutieră este interzisă pe tronsonul DJ 121A, între Valea Crișului și Aita Medie (Pasul Vadas), fiind singurul tronson de drum județean închis.
Anul trecut, autorităţile au pus la dispoziţia publicului numărul de telefon 0744 486 294 al dispeceratului Societăţii de Drumuri şi Poduri, pentru eventuale sesizări şi intervenţii de urgenţă.
(Ioana Ardeleanu)