
Interesele comunităţii româneşti, obiectiv prioritar al candidaţilor PNL Covasna la Consiliul Judeţean
Apărarea intereselor comunităţii româneşti se numără printre obiectivele prioritare ale candidaţilor Partidului Naţional Liberal (PNL) pentru Consiliul Judeţean Covasna, care şi-au prezentat miercuri programul electoral.
Olimpiu Floroian şi Cosmin Boricean, care deschid lista de consilieri judeţeni, au declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că şi-au stabilit o serie de obiective clare ce au ca scop sprijinirea comunităţii româneşti din judeţ, minoritară din punct de vedere numeric, printre acestea numărându-se reabilitarea unor drumuri din zona Întorsurii Buzăului, Valea Mare, Zagon, Valea Dobârlăului şi Covasna, precum şi a unor biserici ortodoxe.
Vezi >>> AICI <<< video cu declaraţiile din conferinţa de presă.
Cosmin Boricean a menţionat că vor milita pentru o repartizare corectă şi echitabilă a fondurilor Consiliului Judeţean, împărţite până acum pe \’criterii politice şi etnice\’, precum şi pentru transparenţă în cheltuirea banilor publici. De asemenea, vor face lobby pentru introducerea cetăţii dacice din staţiunea Covasna în circuitul cultural şi turistic, pentru apă şi canalizare în toate şcolile din judeţ, acordarea de burse pentru elevii din mediul rural care doresc să studieze la oraş, sprijinirea comunităţilor defavorizate prin crearea de ateliere de meşteşuguri tradiţionale şi condiţii de trai mai bune, dotarea cu aparatură a spitalelor şi dispensarelor medicale din mediul rural, sprijinirea turismului, în special balnear şi ecumenic, agriculturii, zootehniei şi silviculturii, crearea de noi locuri de muncă, reducerea taxelor şi impozitelor pentru firmele care angajează tineri şi şomeri, renunţarea la criteriul etnic în finanţarea proiectelor şi organizarea unor manifestări de anvergură care să promoveze specificul, tradiţiile şi obiceiurile din zonă şi să atragă mai mulţi turişti în judeţ.
Omul de afaceri Olimpiu Floroianu a subliniat că a decis să candideze cu \’scopul clar şi precis\’ de a apăra interesele comunităţii româneşti din judeţul Covasna şi de a rezolva o parte dintre problemele stringente ale acesteia. În context, a menţionat că obiectivul PNL în oraşul Întorsura Buzăului, oraşul cu populaţie majoritar românească, este de a obţine un număr cât mai mare de consilieri locali, precum şi postul de viceprimar.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, consilierul judeţean Cziprian Lorand a menţionat că a decis să predea ştafeta colegilor săi, deci să rămână în partid, dar să nu mai candideze pe un post eligibil, deoarece este dezamăgit de politică şi doreşte să consacre mai mult timp activităţii sale profesionale, fiind desemnat recent de director în cadrul Extensiei Universitare Babeş-Bolyai din Sfântu Gheorghe.