Înotătorul Tompa György Kadosa din Sfântu Gheorghe, campion naţional la juniori!
În perioada 23-27 martie s-au desfășurat în bazinul olimpic de la Bacău, Campionatele Naționale de Înot destinate categoriilor de Seniori, Tineret și Juniori.
La această ediție au luat startul un total de 337 de sportivi dintre care 201 băieți și 136 de fete de la 55 de cluburi.
Asociația Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe a fost reprezentată prin Tompa György Kadosa la categoria juniori și Mihály Zsolt Hunor la categoria tineret.
În proba 50m. bras la juniori, Tompa György Kadosa (CSG) cucereşte titlul de campion național, după ce s-a impus încă din serii, stabilind record personal cu timpul 31”39, în finală timpul fiind de 31”57.
Antrenorul Senior Ciprian Grosu ne declară: „Am intrat cu dreptul în noul an competițional, sunt mândru de titlul de campion național obținut la juniori. Privind eforturile și sacrificiile depuse, așteptam un rezultat bun de la acest Campionat Național, iar acesta nu a întârziat să apară. Am obținut medalia de aur, astfel ne-am îndeplinit obiectivul. Felicitări băieți! Pe această cale mulțumesc părinților pentru că ne sunt alături.”
Conform calendarului competiţional, delegația sportivă A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe se va deplasa tot la Bacău pentru Campionatul Regional de Cadeți ce va avea loc în luna aprilie.