Ştiri

Înmatricularea şi radierea autovehiculelor s-ar putea face online

În curând am putea să ne înmatriculăm sau să ne radiem maşinile, de acasă, de la birou sau de oriunde există conexiune la internet. MAI are în plan să pună la dispoziţia şoferilor o platformă prin care pot fi făcute toate aceste operaţiuni, astfel încât cozile la ghişee să fie de domniul trecutului. Proiectul este deja în dezbatere publică.

Înmatricularea şi radierea autovehiculelor s-ar putea face online conform unui proiect de ordonanţă care a fost pus în consultare publică, co-iniţiat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit proiectului, MAI urmează să creeze o platformă dedicată în termen de 6 – 12 luni de la adoptarea actului normativ.

„Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale, după lansarea aplicaţiei ghişeul.ro şi a cazierului judiciar online gratuit. Ne propunem să îi oferim cetăţeanului o viaţă mai uşoară, o relaţie directă cu instituţiile statului, servicii uşor accesibile şi transparente, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. (…) După adoptarea proiectului de ordonanţă de urgenţă, MAI va dezvolta o platformă, în termen de 6 – 12 luni, ceea ce va permite înmatricularea şi radierea online a autovehiculelor, în primă fază pentru acele autovehicule deja înmatriculate în România”, a declarat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al MCID transmis marţi, citat de Agerpres.

Anul trecut au fost înmatriculate aproape 130.000 de autoturisme noi şi peste 320.000 de maşini aduse din străinătate.

Publicitate
banner we radio