Meteo

Informare meteo: ploi, vreme rece în toată țara și ninsori la munte

Un transport de aer rece, din nord-vestul continentului, va aborda spaţiul geografic al ţării noastre. Această răcire a vremii va fi resimţită începând cu ziua de sâmbătă, 17 octombrie. Vom avea parte de ploi, temperaturi scăzute și chiar ninsori la munte.

Astfel, vremea va deveni friguroasă pentru această dată în vestul, centrul şi nordul ţării. Pentru acest weekennd valorile termice se vor încadra între 8…10 grade în Dealurile de Vest şi 16…18 grade în Muntenia şi Dobrogea.

Acest val de aer rece va persista şi în prima jumătate a săptămânii viitoare. Urmând ca din data de 22 octombrie regimul termic să crească din nou, iar temperaturile să atingă valori de peste 20 de grade Celsius.

Sub aspectul precipitaţiilor, vor fi ploi pe arii extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania.

În zona montană, îndeosebi la altitudini mari, vor predomina ninsorile însoţite de un vânt mai intens. Posibil să avem şi un strat subţire de zăpadă în zona Masivelor din Carpaţii Meridionali (Făgăraş, Bucegi).

În intervalul 16 octombrie, ora 18:00 – 17 octombrie, ora 10:00, aria ploilor se va deplasa către estul și sud-estul teritoriului. Va ploua moderat cantitativ, iar local în Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea vor fi și manifestări de instabilitate atmosferică: averse ce vor avea și caracter torențial și descărcări electrice. În perioade scurte sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, izolat, 30…40 l/mp.

ANM notează că, în cursul zilei de vineri, 16 octombrie, vor fi ploi și în jumătatea de vest a țării, unde izolat se vor consemna cantități de apă de 15…20 l/mp.

Sâmbătă și duminică (17 și 18 octombrie) vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar va deveni rece pentru această perioadă, mai ales în vestul, centrul și nordul țării.

Publicitate