Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă de duminică, 11 octombrie, ora 03:00, până marți, 13 octombrie, ora 10:00, care vizează o răcire a vremii, precipitații temporare în toate regiunile și intensificări ale vântului.
După o perioadă cu temperaturi ridicate, regimul termic va suferi modificări semnificative. Răcirea se va resimți începând de duminică în regiunile vestice și nord-vestice, urmând ca de luni scăderea temperaturilor să cuprindă restul teritoriului.
Duminică, ploile se vor extinde treptat dinspre vest și vor acoperi cea mai mare parte a țării, în timp ce luni fenomenele se vor concentra cu precădere în jumătatea de sud-est. Vor fi averse, izolat însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă acumulate vor fi în general între 15 și 20 l/mp, cu valori care vor depăși pe alocuri 30 l/mp.
La munte, la altitudini de peste 1500 de metri – în special în Carpații Meridionali –, pe parcursul zilei de luni precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
Vântul se va intensifica temporar, vitezele la rafală atingând 45…50 km/h, local în estul și sud-estul țării. În zonele montane înalte, îndeosebi în Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor atinge între 70 și 90 km/h.




