Guvernul vrea să schimbe Codul Penal: Închisoare pentru şoferii care beau alcool după ce fac accident
Guvernul a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede pedepse cu inchisoarea pentru soferii care fac accident cu victime si apoi beau alcool sau consuma droguri, inainte sa le fie prelevate probe biologice.
Actul normativ schimba astfel Codul Penal, insa nu va intra in vigoare decat daca va fi votat de Parlament si promulgat de presedintele Klaus Iohannis.
Iata mai exact ce prevede completarea facuta de Executiv Codului Penal si transmisa Ziare.com sub forma unui comunicat de presa:
Se propune introducerea unei noi infractiuni – este vorba de consumul de alcool sau de alte substante – ulterior producerii unui accident de circulatie.
Astfel, fapta conducatorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substante psihoactive, dupa producerea unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane, pana la recoltarea probelor biologice, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda.
Daca persoana aflata in una din situatiile de mai sus efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
Nu constituie infractiune consumul de substante psihoactive, dupa producerea accidentului de circulatie care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane si pana la recoltarea probelor biologice, daca acestea sunt administrate de personal medical autorizat, in cazul in care acestea sunt impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a conducatorului auto.
In plus, tot la Codul Penal, se adauga si alta infractiune: Conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, neinmatriculat sau neinregistrat sau cu numar fals de inmatriculare sau inregistrare. Pana acum aceasta fapta nu era incriminata.
Conducerea unui tractor agricol sau forestier, fara permis de conducere, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani.