Ştiri locale

Începe stagiunea de concerte simfonice la Sfântu Gheorghe

Stagiunea de concerte simfonice 2022-2023 începe cu un concert de muzică de cameră susținut de membrii formației Budapest Festival Orchestra. Concertul orchestrei de renume mondial va avea loc pe 30 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Tamási Áron”.

Publicul se poate aștepta la un program cu adevărat special. Spectacolul va cuprinde opera „44 de duete pentru două viori” de Béla Bartók, „Terzetto în Do major op. 74” de D. Dvorak, „Pagini de album pentru Contele Rasumoffsky – Intrare, Confesiune, Domnia Sa, Scherzo, Ultimul vals uitat, Reproș, Zingarese” de György Orbán, „Cvartet de coarde în mi minor op. 44 nr. 2” de F. Mendelssohn, și „Crizantemele” de G. Puccini.

Publicitate

Budapest Festival Orchestra este considerată una dintre cele mai bune zece orchestre din lume. De la înființarea sa din 1983, ansamblul s-a dedicat realizării celei mai exigente muzici posibile și servirii iubitorilor de muzică simfonică. Ansamblul a concertat în cele mai importante locuri de pe scena muzicală internațională, inclusiv Carnegie Hall și Lincoln Center din New York, Musikverein din Viena, Royal Albert Hall și Barbican Centre din Londra. Este invitat în mod regulat la Festivalul Mostly Mozart, la Festivalul de la Salzburg și la Festivalul Internațional de la Edinburgh. În 2013, a fost nominalizat la Premiul Grammy pentru înregistrarea „Simfoniei nr. 1” de Mahler, iar în 2014 a primit prestigiosul premiu Diapason d’Ort din partea revistei Diapason pentru înregistrarea „Simfoniei nr. 5” de Mahler, precum și premiul italian Toblacher Komponierhäuschen. În 2016, Asociația Argentiniană a Criticilor Muzicali a acordat BFO premiul pentru cea mai bună orchestră simfonică străină.

Concertele inovatoare ale ansamblului sunt renumite în întreaga lume. Concertele Cocoa pentru autism, Concertele secrete, maratonurile muzicale, Midnight Music pentru tinerii adulți, seria Concertino, seria de concerte pentru copiii defavorizați, Săptămâna Comunitară gratuită și Festivalul European Bridges, organizat împreună cu Müpa Budapest, sunt programe unice organizate în cooperare cu Budapest Festival Orchestra. Membrii orchestrei fac parte, de asemenea, din serii de muzică de cameră ce reprezintă o înaltă calitate, cum ar fi seriile BFO Sunday Chamber Music și BFO Budapest Chamber Music.

Producțiile de operă ale Budapest Festival Orchestra sunt regizate și dirijate de Iván Fischer. Aceste spectacole au fost invitate la Festivalul Mostly Mozart, la Festivalul Internațional de la Edinburgh și la Festivalul de la Abu Dhabi.

La concertul din Sfântu Gheorghe vor colabora Mária Gál-Tamási (vioară), Anna Gál-Tamási (vioară), István Polónyi (violă) și Gabriella Liptai (violoncel).

Biletele pentru concert pot fi achiziționate de la Biroul Municipal de Organizare Evenimente Culturale la prețul de 30 lei, respectiv la prețul redus de 15 lei.

Organizatori:  Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe , Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Publicitate
banner we radio