Începe sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat. Peste 380 de elevi covăsneni înscriși

Peste 380 de candidați din județul Covasna s-au înscris la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat care începe luni, 16 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Dintre aceștia, 79 provin de la secția română iar 305 de la secția maghiară.

Conform Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, majoritatea candidaților, respectiv 276 provin din promoția curentă, în timp ce 108 sunt din promoții anterioare. De asemenea, din totalul celor înscriși, doar 9 provin de la seral, și 10 de la frecvență redusă, restul candidaților provenind de la învățământul de zi.

Publicitate

CNMV Sfântu Gheorghe, singurul centru de examinare la a doua sesiune de Bacalaureat

În luna iulie, ISJ Covasna a propus către Ministerul Educației ca sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat să se desfășoare în două unități de învățământ, respectiv la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe și la Liceul Tehnologic „Gabor Aron” din Târgu Secuiesc. Acesta din urmă ar fi urmat să funcționeze doar dacă la examen s-ar fi înscris un număr mare de candidați.  

Cu toate acestea, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituției, în județul Covasna va exista un singur centru de examen, care va funcționa la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

„Intrarea candidaților în sălile de examen va avea loc până la ora 08:30, iar probele scrise vor începe la ora 09:00. Se vor respecta toate măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2”, transmite conducerea IȘJ Covasna.

Prima probă scrisă, cea la Limba română, este programată în data de 16 august, fiind urmată pe 17 august de proba obligatorie a profilului, pe 18 august de proba la alegere a profilului și a specializării și pe 19 august de cea la limba maternă.

În perioada 23 – 31 august va avea loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală și a competențelor digitale, iar contestațiile depuse în urma derulării probelelor vor fi soluționate în perioada 1-3 septembrie, rezultatele finale urmând să fie afișate în data de 3 septembrie.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri