Începe Săptămâna Designului la Sfântu Gheorghe. Program complet 8-13 octombrie
Expoziții, ateliere de creație, reuniuni profesionale, prezentări, proiecții, food design și degustare de vin, dar și o paradă a modei în cadrul cărora vor fi prezentate creaţiile unor tineri designeri din ţară şi străinătate, se numără printre activitățile cuprinse în programul Săptămânii Designului, care se desfășoară în perioada 8-13 octombrie, în incinta fostei Fabrici de Ţigarete din Sfântu Gheorghe.
Printre expozanții ediției din acest an se numără Universitatea Metropolitană din Budapesta, Universitatea din Sopron și Tabăra de Design Csernáton, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Creștină Partium.
„Scopul principal al evenimentului este de a facilita întâlniri și conexiuni între designerii din comunitate și experții invitați de la universități de prestigiu din București, Sopron și alte centre academice de renume. Design Week își propune să fie un catalizator pentru industria creativă locală, încurajând designerii locali să participe în calitate de expozanți. Astfel, toți designerii din Sfântu Gheorghe și împrejurimi (graficieni, arhitecți, designeri de produs) sunt invitați să își prezinte lucrările în cadrul acestui eveniment de amploare (…) Prin această inițiativă, Design Week își reafirmă angajamentul de a sprijini comunitatea creativă locală și de a oferi o platformă prin care lucrările designerilor din regiune să fie apreciate la nivel național și internațional”, transmit organizatorii.
Deschiderea oficială a Săptămânii Designului va avea loc marți, 8 octombrie, de la ora 19:00, la Cafeneaua de Design din incinta fostei Fabrici de Țigarete
Redăm mai jos programul complet
8 octombrie, marți , Fabrica de Țigarete
19:00 Eveniment de deschidere – Cafeneaua de Design, la Fabrica de Țigarete
19:30 Vernisajul expoziției – Etajul I al Fabricii de Țigarete
Expoziții:
● Expoziția designerilor locali
● Expoziția FISE (HU)
● METU – Best of 2023 (Universitatea Metropolitană din Budapesta) (HU)
● Expoziția – Universității din Sopron și Tabăra de Design Csernáton 2023 (HU)
● Expoziția – Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (RO)
● Expoziția – Universității Naționale de Arte din București (UNARTE) (RO)
● Expoziția – Universității Transilvania din Brașov (RO)
● Expoziția – Universității Creștine Partium (RO)
● Reproiectarea etichetei de vin Cricova Tramonto în cadrul concursului
● Instalație METU x Sopron sub conducerea designerilor locali
● Auto Bogyo
20:00 – 22:00 Networking – Cafeneaua de Design
9 octombrie, miercuri , Fabrica de Țigarete
● 10:00–20:00 Expoziție – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 10:00–14:00 WORKSHOP: Atelier 3D – Descoperă lumea imprimării 3D cu Wieb Toys (înscriere prealabilă necesară pentru grupuri) – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 14:00 WORKSHOP: Atelier de Design de personaje fantasy cu metode analogice (înscriere prealabilă necesară) – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 16:00–17:00 Masă rotundă universitară – Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Transilvania din Brașov, clusterul ProWood (RO) – Cafeneaua de Design
● 17:00–18:00 PREZENTARE: ÎMPREUNĂ PENTRU TINERI – sprijinirea talentelor și a debutului în carieră în stilul FISE – MASCHER Róbert (HU) – Cafeneaua de Design
● 18:30–19:20 PREZENTARE: Proiecții de animație și discuție – Universitatea Metropolitană din Budapesta (HU) – Cafeneaua de Design
● 20:00–23:00 Networking – Cafeneaua de Design
10 octombrie, joi | Fabrica de Țigarete
● 10:00–20:00 Expoziție – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 10:00–14:00 WORKSHOP: Atelier 3D – Descoperă lumea imprimării 3D cu Wieb Toys (înscriere prealabilă necesară pentru grupuri)
● 12:00–13:00 PREZENTARE: Contemporan simplu – Szabó Tamás (HU)
● 14:00–16:30 WORKSHOP: Atelier de vizualizare a datelor prin metode analogice cu Petrucz Ágnes (HU) (înscriere prealabilă necesară)
● 17:00–18:00 PREZENTARE: Costul incluziunii – beneficiile și costurile designului incluziv în spațiile publice – Lenkei Balázs, Universitatea din Sopron, Facultatea de Inginerie Forestieră și Industrii Creative, Institutul de Industrii Creative (HU)
● 19:00–19:30 Anunțarea rezultatelor concursului Cricova
● 19:30–21:00 Degustare de vin – Wine & Cheese (Cricova, Arkäse, Park Hotel & Restaurant) (RO/HU)
● 20:00–23:00 Networking – Cafeneaua de Design
11 octombrie, vineri | Fabrica de Țigarete
● 10:00–20:00 Expoziție – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 10:00–14:00 WORKSHOP: Atelier 3D – Descoperă lumea imprimării 3D cu Wieb Toys (înscriere prealabilă necesară pentru grupuri)
● 15:00–18:00 WORKSHOP: ROMANI DESIGN – Atelier (înscriere prealabilă necesară)
● 16:00–17:00 Masă rotundă universitară (HU) – Universitatea Metropolitană din Budapesta, Universitatea din Sopron, Universitatea Creștină Partium (HU)
● 17:00–18:30 PREZENTARE: Prezentare: UX la granița științei – funcționează totul conform regulilor? – Ravai-Nagy Aranka în parteneriat cu Egnosis (HU)
● 19:00–20:00 Food Design – Beyond by B The Hotel (înscriere prealabilă necesară)
● 20:00–00:00 Networking – Cafeneaua de Design, DJ BRNY
12 octombrie, sâmbătă | Fabrica de Țigarete
● 10:00–20:00 Expoziție – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 10:00 WORKSHOP: Atelier de legare de cărți – Universitatea Creștină Partium (înscriere prealabilă necesară) – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 14:00–16:00 Proiecție de animații – Universitatea Creștină Partium – Cafeneaua de Design
● 18:00 Fashion Show (RO/HU) – UNARTE | Szőcs Ramóna | Szebeni Zsuzsa | Szalai Katalin | Szakács Ágnes | KreaKids | Könczei Alpár | Jánosi Ágnes | Antal Hajnal | Romani Design – Fabrica de Țigarete, Etajul I
● 21:00–00:00 Networking – Cafeneaua de Design, Night Manager
13 octombrie, duminică | Fabrica de Țigarete
● 10:00–16:00 Expoziție – Fabrica de Țigarete, Etajul I
________________________________________
Bilet expoziție: 15 lei | Bilet expoziție pentru studenți: 10 lei | Bilet Workshop: 30 lei (imprimare 3D, legare de cărți) | Nightshift: 25 lei | Food Design: 50 lei | Fashion show: 35 lei
Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul.