Ştiri locale

Începe Povestea din Ajun la Sfântu Gheorghe

Povestea din Ajun (PDA) – Mesés Karácsony a ajuns la a 14-a ediție. Festivalul, devenit o tradiție la Sfântu Gheorghe în preajma sărbătorilor de iarnă, se va derula și în acest an în perioada 16-21 decembrie.

În cadrul Caravanei PDA, o parte dintre „spiridușii” Asociației de Tineret „Ecou” vor pregăti ateliere de creaţie pentru elevii claselor primare ale școlilor din oraș, vor face o vizită-cadou la Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, iar la final vor vizita la şcolile din Vâlcele și Araci unde, alături de elevi vor împodobi bradul de Crăciun cu decorațiunile realizate în cadrul atelierelor.

La fel ca în anii trecuți, aceștia vor pregăti și un turneu de colinde în grădinițele din oraș, iar cei mici vor avea parte de tot felul de surprize pe parcurs.

Donează un zâmbet!

Noutatea acestei ediții este campania caritabilă „Donează un zâmbet!”, pe care echipa PDA o derulează alături de cafeneaua „No1” din Sfântu Gheorghe, și în cadrul căreia clienții localului vor putea face donații pentru copiii nevoiași, în urna special amenajată.

Campania se va derula până în data de 21 decembrie, când va avea loc și un concert tematic, susținut de două artiste locale. Evenimentul va avea loc începând cu ora 21:00, iar taxa de participare va fi 10 lei/persoană, suma adunată, împreună cu donațiile făcute de clienți (jucării, haine, dulciuri, etc) urmând să ajungă la câțiva copii nevoiași.

Cei interesați își pot rezerva din timp locurile la numărul de telefon: 0758 839 627.

Donații pot fi făcute și în contul Asociaţiei, deschis la CEC Bank: RO38CECECV0143RON0185620, cu mențiunea „Dăruieşte un zâmbet!”

În total, aproximativ 80 de spiriduși ai Asociației de Tineret Ecou se vor implica și în acest an în realizarea Festivalului, aducând „un plus de magie” sărbătorilor de iarnă.

Ultimele ediţii au oferit publicului din Sfântu Gheorghe piese de teatru, concerte folk, rock, gospel şi jazz, iar printre invitații speciali ai Festivalului s-au numărat și naistul Gheorghe Zamfir, violonistul Alexandru Tomescu, soprana Felicia Filip, soliştii Alexandra Uşurelu, Ştefan Hruşcă, Mike Godoroja, Ducu Bertzi şi Mircea Vintilă, corul „Madrigal” şi Teatrul „Ţăndărică”.

(Ioana Ardeleanu)

banner we radio