Info Trafic, Ştiri locale

Încep lucrările de frezare a asfaltului vechi pe străzile Stadionului şi Grigore Bălan

Primăria Mun. Sfântu Gheorghe anunţă locuitorii că în ziua de marţi, 22 august, vor începe lucrările de frezare a asfaltului vechi pe str. Stadionului, porţiunea dintre str. Spitalului şi str. Vasile Goldiş. După aceea, vineri, 25 august, va începe frezarea asfaltului şi pe b-dul Gen. Grigore Bălan, porţiunea dintre str. 1 Decembrie 1918 şi str. Ciucului.

Având în vedere aceste lucrări, parcarea autoturismelor va fi interzisă pe aceste tronsoane pe perioada lucrărilor, însă circulaţia auto se va desfăşura cu restricţii, dar nu va fi închisă total.

De asemenea, luni, 21 august, va fi asfaltată str. Nicolae Iorga pe porţiunea dintre str. Nicolae Grigorescu şi intersecţia cu b-dul Gen. Grigore Bălan, motiv pentru care rugăm locuitorii să nu parcheze pe acest tronson.

Important! Am primit asigurări de la constructor că străzile Stadionului, Nicolae Iorga şi Grigore Bălan (porţiunea dintre str. Fabricii şi str. 1 Decembrie 1918) vor fi asfaltate până la mijlocul lunii septembrie pentru un disconfort cât mai mic în oraş odată cu începerea noului an şcolar.

Sursa: sfantugheorgheinfo.ro 

Publicitate
banner we radio