7 autospeciale de pompieri au fost trimise în primă fază în Poiana Braşov, marţi noapte, în jurul orei 23.30, în urma mobilizării ISU Braşov. Potrivit primelor informaţii, confirmate de purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, incendiul a fost raportat la Hotelul Ciucaş, iar flăcări înalte de câţiva metri au cuprins acoperişul imobilului, pe o suprafaţă de peste 200 de metri pătraţi.
În hotel nu erau turişti, unitatea fiind închisă din 2015 pentru lucrări de renovare şi reclasificare de la 3 la 5 stele.
La o oră şi jumătate de la începutul intervenţiei, pompierii erau departe de a finaliza misiunea. „Incendiul se manifestă cu flăcări violente. Intervenţia este dificilă deoarece incendiul se manifestă la acoperiş. Se intervine cu ţevile de refulare cât şi cu tunurile de stins incendiile din dotarea autospecialelor. Două autoscări au fost aduse la faţa locului şi s-au format echipe de intervenţii pe toate laturile hotelului unde s-a putut realiza accesul”, a declarat cpt. Ciprian Sfreja, azi noapte, în jurul orei 1.
Totodată, s-au mai solicitat 3 autoscări, 2 de la ISU Bucureşti-Ilfov, 1 de la la ISU Prahova.
Flăcările s-au extins la o suprafaţă de aproximativ 400 metri pătraţi din acoperiş, iar eforturile pompierilor se concentrau asupra limitării propagării incendiului.
În jurul orei 3, incendiul a fost localizat și focul nu mai ardea cu flacără deschisă.
„Numărul autospecialelor a fost suplimentat, astfel încât s-a intervenit cu 9 autospeciale cu apă şi spumă – 6 de la ISU Braşov, una de la Serviciul Voluntar de la Râşnov, 2 de la ISU Covasna – şi 3 autoscări”, a precizat reprezentantul ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 5.30 dimineaţa, după mai bine de șase ore. Au mai rămas pe poziții două autospeciale, în cazul în care există focare ascunse și reizbucnește focul.
Hotelul aparține omului de afaceri Gruia Stoica, care controleaza, prin intermediul Grampet, compania Poiana Ciucaș SA.



