
Încă un pui de urs accidentat mortal la Brețcu
Un pui de urs în vârstă de aproximativ 4 luni a fost accidentat mortal de o mașină pe DN11, în afara localității Brețcu. Animalul sălbatic a fost descoperit miercuri, iar un echipaj al IPJ Covasna a sesizat autoritățile de Mediu.
La fața locului s-au deplasat angajați ai Gărzii de Mediu Covasna, un echipaj de poliție, reprezentanți ai Primăriei comunei Brețcu, reprezentantul fondului cinegetic și un medic veterinar, acesta din urmă constatând că puiul a fost omorât accidental.
Sâmbătă, o ursoaică și puiul ei au fost descoperiți pe DN 116, în zona localității Bixad, medicul veterinar stabilind că animalele au fost omorâte accidental.
„Era un pui de ursoaică, în vârstă de aproximativ 4 luni. În ultima perioadă, majoritatea au fost pui. La Bixad a fost ursoaica cu pui, era o ursoaică mai mică, iar puiul avea în jur de 1 an jumate – doi”, ne-a spus comisarul-șef al Gărzii de Mediu Covasna, Lucian Cândea.
Pe Facebook, mai multe persoane, printre care și activiști de mediu, sunt convinse că animalele ar fi de fapt ucise intenționat, prin otrăvire, având în vedere numărul mare de urși găsiți în ultima perioadă pe drumurile din județele Covasna, Brașov și Harghita.
„Zona morții, zona unde se pune porumb pe linii ca să fie omorâți urșii și se rezolvă prin alte căi.. De la Malnaș-Covasna până în Tușnad-Harghita urșii au accidente de mașină și de tren! Unul lovit de tren acum o săptămâna și alți doi de mașină, nu cred nimic! Nu așa arată urșii accidentați, am văzut destule cadavre ca să știu (…) Unde este mașina? Trebuia să fie acolo făcută praf după așa o lovitură… Cum să îi lovească pe amândoi deodată, să îi arunce în același loc și să moară instant?!”, se arată într-o postare pe pagina „Ursulețul Cârcotaș”.
„Nu sunt călcați de mașina, eu cred că sunt otrăviți și puși pe marginea drumului ca să pară a accident”, se arată într-un comentariu.
Șeful Gărzii de Mediu Covasna spune că nu este vorba despre otrăvire, în toate cazurile medicul veterinar fiind cel care stabilește cauza morții după examinarea animalelor. Cu toate acestea, comisarul-șef spune că persoanele care au informații că urșii sunt otrăviți pot face sesizare la Poliție, uciderea animalelor fiind infracțiune pedepsită de Codul penal.
„Vine medicul veterinar și vede, nu cred să fie cu porumb otrăvit. Dacă cineva știe despre așa ceva să facă sesizare la Poliție, pentru că se face dosar penal pentru omorârea animalelor (…) Dacă pui otravă nu îți moare ursul lângă drum, nu moare în 2 minute, dacă e otrăvit pleacă în pădure. Nu există otravă de la care să moară în câteva minute. Dar să facă sesizare la Poliție și atunci Direcția Sanitar-Veterinară poate face examen ca să stabilească din ce cauză a murit. Nu am avut cazuri din astea”, ne-a mai spus Lucian Cândea.
În ambele cazuri, din dispoziția Gărzii de Mediu Covasna, urșii au fost transportați pentru incinerare la o unitate autorizată din Lemnia.
(Ioana Ardeleanu)