În curând, transport rapid, sigur și ecologic în Sfântu Gheorghe
Cine nu își dorește să ajungă dintr-o parte în alta a orașului în mod eficient, sigur și confortabil, fie că este vorba de afaceri, cumpărături, sport sau timp liber? În curând, acest lucru va fi la îndemâna oricui, datorită lansării unui sistem de închiriere de biciclete și a extinderii transportului public.
În Sfântu Gheorghe, punem mare accent pe îmbunătățirea rețelei de transport, cu scopul de a crea un trafic civilizat, previzibil și sigur, reducând în același timp aglomerația, poluarea atmosferică și fonică. Ca urmare, putem alege modalități alternative, mai prietenoase cu mediul, de a ne deplasa prin oraș: putem călători cu noile autobuze electrice, confortabile, putem merge pe trotuarele modernizate și reînnoite constant sau putem folosi sistemul de închiriere de biciclete, care va fi disponibil în curând.
Toate acestea fac parte din planul de mobilitate urbană durabilă, finanțat în mare parte de UE, care va face deplasarea în orașul Sfântu Gheorghe din ce în ce mai ușoară.
Extindem și reînnoim complet transportul public!
Am cumpărat 12 autobuze electrice noi și alte 12 vor sosi în viitor, dezvoltăm noi rute de transport public, construim noi stații de autobuz și vom face transportul public mai punctual, previzibil și civilizat.
În parcul industrial din Câmpul Frumos a fost construit un nou sediu pentru societatea de transport public Multi-Trans. Sediul vechi, degradat, va fi înlocuit cu noi clădiri funcționale în zona centrală a oraşului.
Un nou terminal se construieşte pe strada Berzei și un altul pe strada Locotenent Păiuș David. Acesta din urmă va fi o stație de oprire pentru autobuzele care intră în oraş dinspre sud, unde vor putea parca și autobuzele urbane, deservind astfel pasagerii din comunele învecinate.
În zonele cele mai aglomerate ale orașului vor fi amenajate 58 de stații de autobuz cu afișaj informativ, 15 automate de bilete, iar autobuzele vor circula pe un traseu extins, cu mai multe stații, inclusiv în cartierele în care până acum nu circulau autobuze. Mai mult de zece intersecții vor fi dotate cu semafoare și se va introduce gestionarea traficului cu sisteme de colectare a datelor. Pasagerii vor putea urmări orele de sosire ale autobuzelor în stații prin intermediul panourilor și al unei aplicații digitale, făcând astfel serviciile mai previzibile. Transportul public va deveni mai ușor și mai ecologic, facilitând deplasarea spre și dinspre oraș și localitățile din jur.
Sistemul de închiriere a bicicletelor Sepsi Bike va fi disponibil în curând
Noul sistem de bike sharing va fi lansat în zilele următoare, într-o primă fază de testare: un total de 230 de biciclete vor putea fi închiriate de la stațiile de depozitare a bicicletelor din 17 dintre cele mai aglomerate zone ale orașului.
Sistemul de bike-sharing oferă o serie de avantaje:
- bicicletele nu trebuie să fie cărate până la etajul blocului de locuințe,
- bicicletele nu trebuie să fie reparate și întreținute de către locuitori, ele fiind întotdeauna la îndemână,
- sunt ieftine, ușoare și convenabile de utilizat.
- bicicleta este o modalitate mai rapidă de a ajunge la destinație, evitând blocajele din trafic, și este bună pentru sănătate.
Cum putem folosi bicicletele?
Toți cei care doresc să închirieze o bicicletă o pot face zilnic între orele 6 și 22. Ei trebuie mai întâi să descarce aplicația GloBikes pe telefon și apoi să se înregistreze prin introducerea datelor personale și furnizarea detaliilor cardului bancar pentru plată. Toate acestea sunt necesare doar prima dată, pentru că aplicația va reține detaliile pentru mai târziu. Odată activat contul din aplicaţie, bicicleta poate fi utilizată prin scanarea codului QR generat de aplicație sau prin introducerea codului de pe bicicletă.
Utilizarea bicicletelor este gratuită pentru primele 30 de minute. Pentru o utilizare mai lungă trebuie să plătiți 2 lei pentru utilizarea între 31 și 90 de minute și 4 lei pentru utilizarea între 91 și 150 de minute. Oricine le folosește mai mult de atât va plăti 6 lei pentru fiecare oră începută până la sfârșitul perioadei. Bicicletele pot fi închiriate de la orice punct de andocare și lăsate la cea mai apropiată staţie de destinație și pot fi utilizate numai în oraș.
În cazul în care bicicleta nu este returnată la orice staţie în termen de 24 de ore, operatorul va notifica autoritățile competente în vederea recuperării bicicletei.
Mai multe informații privind transportul public și sistemul de închiriere de biciclete vor putea fi găsite pe site-ul www.sepsibusbike.ro, aflat în continuă dezvoltare.
Noile sisteme de transport public și închiriere de biciclete din Sfântu Gheorghe fac parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, care este finanțat de Uniunea Europeană. Tot parte a acestui proiect este și construirea unei piste de biciclete de aproape șapte kilometri pe digul râului Olt, de la Arena Sepsi până la Chilieni, precum și a unui nou pod pietonal și pentru biciclete peste râul Olt, care leagă strada Nicolae Iorga de zona Gării, ocolind podul pincipal, foarte aglomerat. În plus, au fost modernizate șapte străzi: Stadionului, General Grigore Bălan, Nicolae Iorga, Ciucului, Fabricii și au fost construite trotuare pe Lunca Oltului și Locotenent Păiuș David.
Cu autobuzele electrice, bicicletele și trotuarele noi, putem circula mai sigur, mai confortabil și mai rapid, contribuind la o mai bună calitate a vieții și la un oraș modern, atractiv și curat. Deși mai sunt multe de făcut, lucrăm pentru a face din Sfântu Gheorghe un loc mai bun.
(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)