Ştiri locale

Improvizații muzicale și jonglerie cu foc în ultima zi de ParCult

Ediția ParCult din acest an se va încheia pe data de 26 iulie cu un eveniment special dedicat artelor plastice contemporane și cu un spectacol de foc.

Atelierul audiovizual Linolove, un workshop marca Földszint, se va axa pe relația dintre improvizații muzicale și tehnici de linogravură. Muzicienii vor interpreta muzică meditativă cu diferite instrumente magice, precum handpan, djembe, cajon, kalimba, chime, didgeridoo, bongo etc.

Atmosfera armonioasă ne ajută să ne întoarcem spre sine și eliberează creativitatea activă, ceea ce se manifestă în partea vizuală pentru monotipuri și linogravuri.

Spectacolul memorabil de jonglerie cu foc va avea loc seara, de la ora 21:30 acompaniat de muzica renumitului DJ küb_beat.

Kónya Ütő Bence, cunoscut și după numele lui de artist küb_beat, este un actor, producător și DJ din Sfântu Gheorghe, fondator și membru activ al orchestrei sZempöl. Ca DJ, se simte acasă în toate tipurile de electroswing. Seturile sale se bazează în principal pe muzică cu o stare de spirit pozitivă, dar îi place să pună şi ritmuri mai profunde. küb_beat a câștigat premiul pentru cel mai bun remixer transilvănean în 2012.

Biletele pentru evenimente costă 15 lei pentru adulți și 7 lei pentru minori. Copiii cu vârsta sub șase ani beneficiază de intrare gratuită. Biletele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale sau la fața locului.

Organizatori: Primăria Municipiul Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Publicitate
banner we radio