Ştiri locale

Impozite diferenţiate în funcţie de infrastructură la Sfântu Gheorghe; neschimbate la Târgu Secuiesc

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a luat la sfârşitul anului trecut hotărârea de a aplica, începând din acest an, un nou sistem de impozitare, diferenţiat pe zone în funcţie de calitatea infrastructurii.

Practic, au fost delimitate patru „zone fiscale”, numerotate de la A la D în funcţie de calitatea infrastructurii şi utilităţi, iar fiecare stradă a fost inclusă în una dintre aceste zone pe baza anumitor criterii, cum ar fi distanţa faţă de centru şi faţă de zona industrială, reţele edilitare, canalizare menajeră şi pluvială, iluminat public, starea străzilor şi trotuarelor, siguranţă publică, etc, iar cetăţenii vor plăti impozit pe clădiri în funcţie de starea infrastructurii şi confortul zonei.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că acest lucru înseamnă că unii vor plăti un impozit puţin mai mare decât până acum, iar alţii puţin mai mic, stabilit pe baza acestui „sistem transparent şi predictibil pentru toată lumea”.

El a menţionat că municipiul Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii 5-6 ani de investiţii masive în infrastructură, prin urmare nu mai există diferenţe semnificative între zonele din oraş în ce priveşte starea drumurilor, iluminatul sau alimentarea cu apă şi canalizare, în schimb există anumite diferenţe de la o stradă la alta în ce priveşte calitatea infrastructurii.

Consilierii locali au aprobat, printre altele, acordarea de scutiri sau reduceri la plata impozitului pentru clădirile monument istoric, cele în care funcţionează muzee ori case memoriale, pentru pensionarii cu venituri foarte mici, pentru persoanele cu handicap grav, veterani şi văduve de război.

Impozitele pot fi plătite în două tranşe egale, până pe 31 martie, respectiv 30 septembrie, iar contribuabilii care achită integral impozitul pe întregul an până la sfârşitul lunii februarie beneficiază de o bonificaţie de 10% şi de 5% până la 31 martie, dacă nu au alte restanţe la bugetul local.

Impozitele şi taxele locale pe anul 2017 nu au fost majorate în municipiul Târgu Secuiesc, în schimb, în municipiul Sfântu Gheorghe cetăţenii vor plăti impozite diferenţiate în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun zonele în care locuiesc.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Primăriei Târgu Secuiesc, impozitele şi taxele locale pentru terenuri, imobile şi autovehicule au rămas neschimbate, fiind menţinute la nivelul anului trecut.

„Impozitul unui apartament la bloc de 50 metri pătraţi este de circa 107 lei (în funcţie de zonă pot fi deosebiri). Pe autovehicule, impozitul rămâne opt lei pentru fiecare două sute centimetri cubi (până la 1600 centimetri cubi), deci, spre exemplu, impozitul anual al unui autoturism cu capacitate cilindrică de 1300 de centimetri cubi este de 56 de lei. (…) Cei care vor să încheie o căsătorie civilă la sfârşitul săptămânii sau în zilele de sărbătoare trebuie să achite anticipat 55 de lei. Taxa de întreţinere a spaţiului verde rămâne 5 lei pe persoană”, se menţionează pe site-ul Primăriei Târgu Secuiesc.

Consilierii locali au decis, în schimb, să supraimpoziteze cu până la 500% terenurile şi clădirile neglijate aflate în intravilanul localităţii.