Ştiri locale

Hoţ de telefoane şi bani dintr-un bar din Sfântu Gheorghe, prins de poliţişti

Polițiștii din Sfântu Gheorghe au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, bănuit de comiterea a cinci furturi în luna decembrie.

Din cercetări s-a stabilit că făptașul acționa de regulă seara, în incinta unei cafenele din oraș, unde se organizează periodic petreceri. Acesta își alegea victime din rândul persoanelor de sex feminin care își lăsau gențile sau hainele nesupravegheate și, profitând de neatenția acestora, le sustrăgea bunuri de valoare. În acest fel, tânărul a reușit să sustragă telefoane mobile și bani, creând un prejudiciu total estimat la circa 1.400 de lei.

Cercetările sunt continuate în aceste cauze pentru stabilirea întregii activități infracționale a tânărului și recuperarea prejudiciului.

Polițiștii le recomandă cetățenilor ca, atunci când se află în spaţiul public, să adopte o conduită preventivă în ceea ce privește propriile bunuri. Nu vă lăsați bunurile nesupravegheate şi nu arătați că aveți sume mari de bani asupra dumneavoastră, deoarece acest lucru vă poate transforma într-o potențială țintă pentru hoții de buzunare. Consumați băuturi alcoolice cu moderație și nu intrați în polemici sau discuții contradictorii cu alte persoane.

(IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio