Horoscop săptămânal 22 – 28 februarie
BERBEC
Vei fi plin de energie şi dinamism în această săptămână, aşa că trebuie să fii atent la micile accidente cauzate de neatenţie. Nu te hazarda si gândeşte-te bine înainte de a lua decizii. Această energie îţi va prinde bine la locul de muncă, unde vei fi destul de solicitat. Din nou, este indicat să fii atent şi să nu laşi energia să îţi acapareze raţiunea. Luna plină favorizează petrecerea timpului liber alături de partener, întrucât aveţi numai de câştigat pe plan sentimental. Relaţia se va închega şi mai mult, iar viaţa intimă va fi pe măsură.
TAUR
Oboseala te ajunge din urmă, iar tu vei avea nevoie serioasă de odihnă, dar nu trebuie să cedezi în faţa procrastinării. Te poţi răsfăţa şi în alte moduri! Luna Plină îţi va influenţa şi activitatea de la locul de muncă, dar nu trebuie să îţi faci griji. Se anunţă o săptămână relativ uşoară, iar dacă apare ceva neprevăzut, vei şti să faci faţă situaţiei. Pe plan sentimental, cei fără partener ar putea să îşi întâlnească jumătatea, iar cei norocoşi vor face următorul pas în relaţie. Oficializarea unei relaţii sau chiar extinderea familiei sunt favorizate în această săptămână.
GEMENI
Trebuie să laşi trecutul în urmă şi să începi să ai grijă de sănătatea ta emoţională, în primul rând. Împacă-te cu cei care te-au supărat şi fă loc pentru noi capitole în viaţa ta. Acest lucru te afectează şi la birou, deoarece nu te poţi concentra la activitatea pe care o desfăşori. Ia-ţi inima în dinţi şi rezolvă-ţi probleme cu cei din jurul tău. În ceea ce priveşte viaţa amoroasă, nu ai de ce să îţi faci griji. Dacă eşti deja într-un cuplu, vei primi tot sprijinul de care ai nevoie în această săptămână destul de dificilă.
RAC
Luna Plină îţi va influenţa modul în care interacţionezi cu cei din jur. Vei comunica cu uşurinţă, dar vei primi şi remarci. Nu pune nimic la suflet şi gândeşte-te ce poţi învăţa din ceea ce ţi se spune. La locul de muncă îţi vor fi solicitate abilităţile de comunicare, iar dacă ai fost la vreun interviu de anagjare, ţi se va face o ofertă frumoasă, care trebuie analizată înainte de a semna. Pe la sfârşitul săptămânii vei reînnoi o prietenie. Te vei regăsi cu o persoană dragă pe care nu ai mai văzut-o de ceva timp.
LEU
Părinţii tăi vor întâmpina anumite dificultăţi, dar nu trebuie să te laşi pradă emoţiilor. Trebuie să îi ajuţi să treacă peste acest impas şi să rămâi stăpân pe situaţie. La mijlocul săptămânii se ivesc oportunităţi de câştiguri suplimentare, aşa că fii atent să nu le ratezi. De asemenea, vei fi înclinat să cheltui mai mult, deci ţine evidenţa cheltuielilor şi nu vei rămâne pe minus. Luna favorizează viaţa sentimentală în această perioadă, aşa că ai face bine să ieşi la o cafea cu acea persoană pe care ai pus ochii acum ceva timp.
FECIOARĂ
Luna Plină va avea o influenţă majoră în viaţa ta, în această săptămână. Vei fi cuprins de dinamism întreaga săptămână, dar va trebui să fii atent cum îl vei consuma. Concentrează-te pe lucrurile benefice! La locul de muncaă va fi nevoie de tine şi de această energie pozitivă, aşa că ar fi o ocazie bună să arăţi cât de priceput eşti. Dacă totul decurge bine, te poţi aştepta la o promovare sau mărire de salariu. În plan sentimental, mai ai de lucrat, dar dacă accepţi ajutorul partenerului şi lucraţi împreună, lucrurile se vor îndrepta spre bine.
BALANŢĂ
Eşti destul de pretenţios, aşa că nu ar fi rău să mai laşi de la tine uneori, mai ales dacă vrei să te simţi bine. Sănătatea ţine şi de starea de spirit a omului, iar dacă vei continua să ai standarde înalte, vei fi deseori dezamăgit. La muncă vei fi destul de solicitat săptămâna asta, aşa că trebuie să fii atent cum vei rezolva toate sarcinile în timp util. Este o săptămână bună pentru a-ţi închega viaţa amoroasă, sau pentru a o începe, dacă eşti singur. Astrele favorizează comunicarea în cuplu, iar dragostea nu va întârzia să apară.
SCORPION
Cu sănătatea stai bine, dar te va deranja o replică sau o remarcă răutacioasă a cuiva din anturajul tău. Nu ai de ce să te îngrijorezi, priveşte lucrurile dintr-o altă perspectivă şi nu exagera. La muncă vei avea parte de succese, mai ales dacă pui în aplicare planul ăla pe care îl ai în minte de ceva timp. Fă-ţi curaj şi vei obţine rezultate. Pe plan amoros, lucrurile strălucesc, aşa că te vei axa pe prieteni. Vei cunoaşte persoane noi sau vei relua legătura cu un vechi amic, iar cercul de cunoştinţe ţi se va mări!
SĂGETĂTOR
Treci printr-o pasă mai proastă şi nu ai chef de nimic, dar trebuie să schimbi lucrurile, pentru a nu te lăsa pradă negativităţii. Vei fi preocupat cu munca, iar asta te va distrage de la starea general proastă care te acaparează, dar tot este indicat să faci ceva ce îţi place ţie pentru a-ţi da o stare de bine. Familia îţi va duce dorul pentru că te axezi atât de mult pe carieră, aşa că nu ar fi rău să le dai un telefon sau chiar să programezi o întâlnire cu ei la sfârşitul săptămânii. Partenerul de viaţă se va simţi uşor neglijat, dar acest lucru nu va afecta relaţia.
CAPRICORN
Sănătatea ta este în general bună, dar vei suferi câteva schimbări în modul de gândire şi ţi se va schimba perspectiva din care priveşti lucrurile. La locul de muncă, ai multe de câştigat, mai ales dacă demonstrezi de ce eşti capabil. Este timpul să scoţi asul din mânecă şi să atragi promovarea care este pusă la bătaie. Vei avea succes! Viaţa de cuplu are de suferit, întrucât te axezi atât de mult pe carieră. Poate este timpul să aveţi o discuţie serioasă şi să lămuriţi anumite aspecte care v-au deranjat până acum.
VĂRSĂTOR
Trebuie să fii organizat în această săptămână! Dacă te simţi rău, du-te la medic şi nu amâna în speranţa că îţi va trece senzaţia. La locul de muncă, completează rapoartele alea vechi şi comunică cu colegii tăi, pentru a şti tot timpul ce ai de făcut. În viaţa de cuplu lucrurile sunt roz, dar asta nu inseamnă că trebuie să te laşi pe o ureche! În weekend nu ar strica să petreci cât mai mult timp cu partenerul. Astrele favorizează iubirea şi te vor ajuta să închegi relaţia. Cei singuri vor avea noroc şi vor întâlni pe cineva misterios!
PEŞTI
Luna Plină te prinde într-o stare în care nu ai chef să comunici prea mult cu cei din jur, aşa că cel mai bine ar fi să eviţi ieşirile în oraş săptămâna asta şi să rezumi socializarea la câteva telefoane scurte. La locul de muncă îţi va fi pusă la încercare creativitatea, deci este momentul oportun să îţi arăţi talentul artistic. Vei fi apreciat atât de colegi, cât şi de superiori. Deşi vei întâmpina câteva neplăceri minore în viaţa de cuplu, nu ai de ce să îţi faci griji. Lasă şi de la tine dacă vrei ca lucrurile să meargă, mai ales că nu este nimic grav.
(Mediafax)