Ştiri locale

Hanul Anselmo din Oituz, cuprins de flăcări

Hanul Anselmo din satul Oituz, o atracție turistică importantă a zonei, a fost cuprins de flăcări în cursul zilei de marți. Mai multe echipaje de pompieri din cadrul ISU Covasna au intervenit pentru stingerea incendiului care a cuprins acoperișul mansardei și se manifesta pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Potrivit ISU Covasna, în interiorul pensiunii nu se aflau persoane cazate în momentul izbucnirii incendiului.

„Astăzi, în jurul orei 12:00, un incendiu a izbucnit la acoperișul unei pensiuni din localitatea Oituz. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Punctului de Lucru Brețcu, Detașamentului de Pompieri Târgu Secuiesc și Detașamentului de Pompieri Sfântu Gheorghe, cu patru autospeciale de stingere, o autoscară pentru salvări de la înălțime și o ambulanță SMURD. Conform primelor informații, incendiul se manifesta la acoperișul mansardei pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. În prezent, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Plt. Timaru Mirela-Roxana.

Primarul comunei Brețcu, Dimény Zoltán, a declarat că localul funcționa din 2010, fiind considerat o atracție turistică a zonei.

„Acoperișul e distrus complet. Din fericire, nu sunt victime omenești, doar pagube materiale. Ne pare rău și nouă, pentru că e o atracție turistică în localitatea Oituz, dar trebuie avut grijă cu focul. Pensiunea și restaurantul funcționează de prin 2010”, ne-a spus primarul comunei Brețcu.

Potrivit informațiilor postate pe site-ul localului, Hanul Anselmo datează din anul 1882, fiind fondat de maestrul cioplitor în piatră Pittini Anselmo, membru al breslei masone, refugiat din Toscana. Clădirea monument istoric este compusă din mai multe corpuri de cazare, sală de conferință, un restaurant și un heleșteu.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio