Gospodărie Comunală SA plănuiește să se mute într-un sediu propriu, tot la Câmpul Frumos, în vecinătatea Parcului Industrial unde în prezent funcționează mare parte din activitatea societății.
Lucrările de construcție au fost deja demarate și vor fi realizate din fonduri proprii, cu sprijinul Municipalității.
Începând din 1 decembrie 2019, activitatea Operatorului Regional se desfășoară în clădirea principală a Parcului Industrial, după ce societatea s-a mutat din sediul de pe strada Bánki Donáth nr. 27, unde au mai rămas, temporar, doar biroul Relații cu clienții și casieria unității.
Într-o conferință de presă, directorul Gospodărie Comunală SA, Kozsokár Attila, a precizat că acestea din urmă vor fi mutate, la rândul lor, într-un imobil aflat pe strada Martinovics Ignác, pe care Primăria Sfântu Gheorghe l-a pus la dispoziție.
„În sediul din strada Bánki Donát au mai rămas două colege de la Relații cu clienții și casiera. Am participat la o licitație organizată de Municipiul Sfântu Gheorghe și o să închiriem. Am și semnat contractul, ne-am apucat de modificările care trebuiau aduse la acele birouri și sperăm că începând de la 1 septembrie să se mute cele trei colege în strada Martinovics, dacă vom termina lucrările care sunt în curs. Pe viitor, acolo o să funcționeze biroul Relații cu clienții și Casieria, am insistat să rămână în centrul orașului birourile care sunt în contact direct cu clienții, pentru că e greu să vină fiecare la marginea orașului”, a explicat Kozsokár Attila.
În ceea ce privește noul sediu, acesta a precizat că lucrările au fost demarate în urmă cu o lună și jumătate și sunt realizate de o firmă locală, care a câștigat licitația.
„Avem un contract semnat cu un constructor local care va executa clădirea, cu dotări, cu tot ce trebuie, dar amenajările exterioare nu sunt incluse în acest contract, se vor face ulterior. Am pornit de la o sumă relativ mare, a fost calculată de proiectant, noi am încercat să mai reducem din costuri. Estimăm că suma finală va fi undeva la 7 – 8 milioane de lei, în funcție de faza a doua, când ne apucăm de tot ce trebuie executat în exterior. Am primit sumele cu care vom realiza aceste investiții de la Primăria Sfântu Gheorghe prin diferite căi: au fost și majorări de capital succesive anii trecuți, în 2019 a fost ultima, iar fostul sediu din strada Bánki Donát a fost vândut către Municipiul Sfântu Gheorghe. Din sumele încasate vom putea acoperi o parte dintre costurile construcției”, a spus directorul societății.
Potrivit acestuia, termenul de execuție inclus în contract este de 22 de luni, însă conducerea Gospodărie Comunală SA intenționează să îl reducă la o durată de 18 luni. Kozsokár Attila și-a exprimat speranța că cel târziu la începutul anului 2023 activitatea Operatorului va putea fi mutată în noul sediu.
„Momentul depinde de mulți factori, noi sperăm ca măcar pe roșu să fie terminată clădirea, ca în interior să poată continua constructorul și la iarnă, pentru că de obicei când intervine iarna se opresc lucrările, cel puțin la exterior. Termenul de execuție pentru contractul actual este de 22 de luni, conform Caietului de sarcini. Am purtat mai multe discuții cu reprezentanții constructorului, noi vrem să reducem acea perioadă, ar fi ok la un an și jumătate. Asta ar însemna ca la sfârșitul anului viitor deja clădirea să fie gata și intenția noastră este ca la anul să ne apucăm și de celelalte lucrări, de cele exterioare. Dacă putem termina concomitent acele lucrări, atunci la începutul anului 2023 putem să ne mutăm în noul sediu. Este o variantă mai optimistă”, a mai spus Kozsokár Attila.
Intenția construcției unei noi clădiri a fost anunțată de conducerea Gospodărie Comunală SA încă de la finalul anului 2019, odată cu anunțul mutării activității din sediul aflat pe strada Bánki Donát.
Noul sediu ar urma să dispună de mai multe birouri, vestiare, hale pentru secția de transport și ateliere.
(Ioana Ardeleanu)



