Ştiri locale

Gospodărie Comunală acordă compensații pentru consumatorii din staţiunea Covasna afectați de avariile recente

Patru probleme apărute în stațiunea Covasna, în perioada 23 – 25 noiembrie, au provocat o întrerupere de aproape 3 zile în urma căreia casele din partea superioară a orașului au rămas fără apă.

Astfel de întreruperi creează o mulțime de probleme pentru consumatori. În primul rând, dorim să ne cerem scuze față de persoanele afectate pentru cele întâmplate. În perioada respectivă colegii noștri au lucrat continuu la remediere”, a spus Kozsokár Attila, directorul Gospodărie Comunală SA.

Publicitate

Prima problemă pe care aproape toți consumatorii din Covasna au observat-o este turbiditatea apei. Apa a devenit foarte tulbure, deși a rămas potabilă. Problema este cauzată de combinația dintre precipitații și exploatările forestiere, deoarece stațiunea Covasna își obține apa, în principal, din Bâsca, adică din apele de suprafață, și nu din puțuri forate, așa cum se întâmplă în cazul altor așezări din județ.

Kozsokár Attila a explicat că ar exista două soluții, și anume: sedimentarea într-un fel de lac de captare a apei, respectiv instalarea unui rezervor mare de stocare a apei, astfel încât în ​​acele perioade în care apa este tulbure, orașul să fie alimentat de la rezervor. Acesta din urmă a fost inclus de către operator într-un proiect cu finanțare europeană, aceasta urmând să fie soluția pe termen lung.

Alte două avarii produse în vecinătatea Bisericii Ortodoxe au creat, de asemenea, probleme, fiind afectat sistemul de aducțiune. Adevărata problemă, însă, a apărut la rezervorul de apă din zona Cerăt: atunci când rezervorul s-a umplut, s-a dovedit că supapa care permite curgerea apei se rupsese, astfel că apa nu putea curge cu o viteză care să îi permită să ajungă la consumatori, iar presiunea era insuficientă pentru a duce apa până la etajele superioare sau până în așezarea cea mai înaltă, în Voinești.

Considerăm că în astfel de situații este important să facem un gest concret față de consumatorii noștri. Colegii noștri lucrează la identificarea zonelor afectate, iar localnicii vor primi o reducere de 10% la următoarea factură de apă“, a declarat Kozsokár Attila.

Gospodărie Comunală SA
Biroul de presă

Publicitate
banner we radio