Ştiri locale

Gara Brașov va fi modernizată în cadrul unui proiect european de 700 de milioane de euro

Gara Brașov ar putea intra în modernizări cel mai repede anul viitor în cadrul unui proiect cu finanțare europeană care vizează și modernizarea tronsoanelor Brașov – Apața și Cața Sighișoara, a explicat, astăzi, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Potrivit acestuia, în următoarele săptămâni se va desemna câștigătorul pentru acest proiect, după doi ani de contestații. „S-au contestat firmele între ele”, a spus Cuc. Valoarea contractului este de 3,19 miliarde de lei (la data lansării proiectului aproximativ 700 de milioane de euro).

„În momentul de față s-au finalizat procesele, CFR a reevaluat ofertele. Inclusiv Gara Brașov face parte din acest proiect. Cam într-o săptămână ar putea fi semnat contractul și toată Gara Brașov este prinsă pe acest proiect. Au perioadă de proiectare 8 luni și de execuție 28 de luni”, a precizat sursa citată.

Gara Brașov a fost folosită în campania electorală de către liberali pentru a arăta modul dezastruos în care este condus CFR, uitând să precizeze că pe la minister s-au perindat miniștri PNL și PDL care au „omis” modernizarea Gării Brașov din planurile lor.