Ştiri

Franța și Grecia, vaccinare obligatorie anti-COVID pentru lucrătorii din domeniul sanitar

Franța. Președintele Macron a anunțat că vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar. Certificatul Covid va fi necesar, începând cu luna august, pentru accesul în baruri, cafenele și centre comerciale.

„Vaccinarea anti-Covid va fi obligatorie pentru toți lucrătorii din domeniul sanitar, iar, începând cu 15 septembrie, se vor efectua controale și se vor aplica sancțiuni în acest sens. Vaccinarea este o responsabilitate individuală, dar și o problemă ce vizează viitorul nostru”, a anunțat Președintele Emmanuel Macron, în timpul unui discurs televizat adresat cetățenilor francezi. 

Publicitate

De asemenea, președintele francez a precizat că o campanie de vaccinare anti-Covid ce va viza elevii din licee, școli primare și gimnaziale va fi lansată odată cu prima zi de școală, din septembrie.

Șeful statului a menționat că, în regiunile Marinique și La Reunion, vor fi introduse restricții antiepidemice suplimentare, pe motivul „numărul insuficient de persoane vaccinate și un nivel mare de presiune pe unitățile sanitare din aceste regiuni”.

Președintele Macron a anunțat, de asemenea, că testele PCR nu vor mai fi gratuite din această toamnă, cu excepția celor obținute prin rețete medicale. 

Această vară va urmări redresarea economică. Certificatele de vaccinare anti-Covid sau testare vor fi obligatorii, pentru toate persoanele de peste 12 ani, de la 21 iulie, pentru accesul în locuri de recreație, precum cluburi, cu o limită de 50 de persoane, iar, din luna august, pentru restaurante, baruri, cafenele, spitale și centre comerciale, trenuri și avioane”, a adăugat președintele. 

Franța a raportat, luni, 1,260 de noi cazuri de coronavirus, dar rata de vaccinare anti-Covid este în continuă diminuare. Aproximativ 40% din populația țării a fost vaccinată cu schemă completă, iar peste jumătate (53%) cu o singură doză. 

Grecia: Vaccinarea pentru angajaţii din domeniul sanitar devine obligatorie

Vaccinarea împotriva COVID-19 devine obligatorie în Grecia pentru îngrijitorii de la căminele de bătrâni şi personalul sanitar din centrele publice şi private în contextul în care infecţiile în ţară continuă să crească, a anunţat luni premierul elen Kyriakos Mitsotakis, potrivit Agerpres.

Premierul a mai spus că doar persoanele vaccinate pot beneficia de deschiderea industriei hoteliere şi de cea a ospitalităţii, într-un efort al autorităţilor de a obţine imunitatea de grup până în toamnă.

Personalul din căminele de bătrâni care nu s-a vaccinat până în prezent va trebui să o facă imediat sau va fi suspendat începând cu 16 august, în timp ce personalul sanitar urmează să fie vaccinat începând cu data de 1 septembrie.

Mitsotakis a anunţat de asemenea noi restricţii pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Astfel, doar clienţii vaccinaţi vor avea acces în interior în baruri, cinematografe, teatre şi alte spaţii închise.

Publicitate
Publicitate