Info Trafic, Ştiri locale

FOTO/VIDEO. Trei şoferi au fost răniţi într-un accident la Sântionlunca

Dispeceratul comun ISU – SAJ al judeţului Covasna a fost informat joi dimineaţă despre producerea unui accident rutier produs pe DN 11 în localitatea Sântionlunca.

În accident au fost implicate două autoturisme înmatriculate în judeţele Sibiu şi Dâmboviţa şi o autoutilitară înmatriculată în judeţul Neamţ.

Publicitate

Din cercetările efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a stabilit că şoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 60 de ani, într-o curbă uşoară la stânga a pătruns pe contrasens şi a lovit două autovehicule care circulau regulamentar pe sensul opus.

În urma impactului şoferul de 60 de ani precum şi alte două persoane, doi bărbaţi de 64 şi 55 de ani au fost răniţi uşor. Şoferii implicaţi au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.

În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de pompieri Sf. Gheorghe şi o ambulanţă din cadrul serviciului de ambulanţă judeţean (SAJ Covasna).

Personalul sosit la faţa locului, după efectuarea recunoaşteri, a constatat că, în urma coliziunii, au rezultat trei persoane rănite (cei trei conducători auto), din care una încarcerată în fiarele contorisionate alte autoturismului înmatriculat în judeţul Sibiu.

Forţele participante au intervenit pentru acordarea primului ajutor victimelor, executarea manevrelor de descarcerare a conducătorului autoturismului şi deconectarea bornelor bateriilor celor trei autovehicule.

Şoferul autoturismului, în vârstă de  60 de ani, a fost descarcerat de către pompieri şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Sfântu Gheorghe în stare de conştienţă, alături de ceilalţi conducători auto, ce acuzau dureri la nivelul membrelor superioare şi la cap.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Plutonier major Tolvaj Marius

VIDEO:

FOTO:

\"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-07\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-08\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-09\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-10\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-11\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-12\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-13\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-14\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-15\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-16\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-17\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-18\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-19\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-20\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-21\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-22\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-23\" \"accident-santionlunca-15-septembrie-2016-24\"

Publicitate
Publicitate
banner we radio