Ştiri locale

FOTO. Ziua Porţilor Deschise la ISU Covasna

În cursul zilei de marţi, 28 februarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna a primit, cu ocazia aniversării a 84 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile din România, vizita a peste 150 de elevi şi cadre didactice.

Cu acest prilej, vizitatorilor li s-au prezentat autospecialele de intervenție ale Inspectoratului și li s-au oferit informaţii utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă: incendiu, cutremur, inundaţii sau descoperirea elementelor de muniţie rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.

Publicitate

La ora 12:00 a avut loc și premierea celor mai reușite desene realizate de către elevii claselor a III-a, în cadrul concursului de desen „Protejează-ţi viaţa”, cu tema  „Fenomenele meteorologice periculoase”.

Şcolarii au analizat cele 124 de desene şi în urma votului lor, locul I a fost obţinut de către Covaci Bianka – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Sf. Gheorghe, pe locul II s-a clasat Nagy Kira Rebeka – Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe, iar locul III a fost ocupat de Borzoş Mirela – Şcoala Gimnazială „Romulus Cioflec” Araci.

De asemenea, au fost oferite şi menţiuni următorilor elevi: Stelea Fevronia – Şcoala Gimnazială Barcani, structura Sărămaş, Talas Anita Andrea – Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sf. Gheorghe şi Vitalyos Orsolya – Liceul de Artă „Plugor Sandor” Sf. Gheorghe.

Specialiştii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție şi Reziliența Comunităților au dorit să readucă în atenția cetățenilor principalele misiuni ale protecției civile ce vizează salvarea vieților omenești și înlăturarea efectelor distrugătoare produse de dezastrele naturale.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Plutonier major Tolvaj Marian-Marius

\"Ziua \"Ziua

Publicitate
banner we radio