FOTO. Jandarmii covăsneni, cu colinde şi daruri la Căminul de Bătrâni de la Hăghig
Ca în fiecare an, în preajma Sărbătoririi Naşterii Domnului, grupul de colindători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Gheorghe Doja” Covasna, a fost prezent astăzi, 22 decembrie a.c., în mijlocul celor 91 de asistaţi din cadrul Căminului Pentru Persoane Vârstnice din localitatea Hăghig. Prin prezenţa lor, jandarmii au dorit să le facă o bucurie acestor bătrâni, oferindu-le din suflet, un program de colinde specifice acestei perioade. Momentul s-a transformat într-un eveniment de o mare încărcătură emoţională atât pentru cei prezenţi în sala de festivităţi a centrului cât şi pentru jandarmi.
Pe lângă colinde, jandarmii le-au oferit bătrânilor şi cadouri specifice aceste mari Sărbători, dorind să le aducă o bucurie acestor persoane vârstnice care nu beneficiază de căldura unei familii. Jandarmii au continuat tradiţia, începută cu mulţi ani înainte, de a poposi în prag de sărbători la Căminul de asistaţi din localitatea Hăghig pentru a le aduce daruri şi a le oferi mângâiere.