Ştiri locale

FOTO. Concursul judeţean al pompierilor voluntari, câştigat de echipa din Leţ

Concursul judeţean al pompierilor voluntari de la Valea Crişului a început într-un mod neconvenţional. Membrii echipelor de pompieri voluntari din judeţ, îmbrăcaţi în uniformă, au adus un omagiu la mormântul fostului pompier voluntar Váncsa György – Gyuri bácsi de la Valea Crişului.

Competiţia a avut loc pe terenul de sport din Valea Crişului: ca şi în anii trecuţi, cele 12 echipaje de pompieri voluntari s-au aliniat milităreşte la startul competiţiei.

„Şi eu am fost pompier în visele mele din copilărie, apoi în armată, motiv pentru care am avut şi am o preocupare intensă faţă de cauza pompierilor voluntari. Vorbesc despre cauză pentru că pompierii asigură simultan atât siguranţa comunităţii cât şi păstrarea unei tradiţii de peste 150 de ani. De câţiva ani, Consiliul Judeţean (CJ) Covasna sprijină, în mod sistematic, mişcarea pompierilor voluntari. Rezultatele sunt palpabile, tot mai multe localităţi au formaţii de pompieri care participă nu doar la competiţii: ei sunt cei care reprezintă un ajutor substanţial în cazul producerii unor incendii, după cum afirmă adesea şi reprezentanţii pompierilor profesionişti. Cea mai nouă dintre aceste formaţii este cea de la Cernat care va concura după o absenţă de mai mulţi ani. Competiţia nu reprezintă un scop în sine, echipa care participă la un astfel de concurs dobândeşte experienţe de neînlocuit în caz de incendii” – a declarat înaintea începerii concursului Tamás Sándor, preşedintele CJ Covasna.

Premiile în bani au fost 770 lei pentru primul loc, 660 lei pentru locul al doilea, respectiv 550 de lei pentru locul trei. De asemenea, există şi o cupă a Fairplay-ului care este o cupă în memoria fostului pompier Váncsa György. „Gyuri bácsi a activat ca pompier începând de la vârsta de 14 ani, asumându-şi acest rol în total timp de 67 de ani, până la vârsta de 81 de ani. Este un exemplu al vocaţiei care este demn de urmat” – a afirmat Tamás Sándor.

În deschiderea competiţiei, inspectorul șef al ISU Covasna, colonelul György Alfons, i-a îndemnat pe participanţi la fairplay, exprimându-şi speranţa că va sosi şi acel moment când nu doar cei voluntarii, ci şi echipajele de pompieri profesionişti, susținute de sectorul privat, vor participa la competiţii similare.

Cupa Váncsa György a fost câştigată de echipajul din Cernat. Potrivit lui György Alfons, finala competiţiei a fost puţin dramatică. Pe primul loc s-a clasat echipa din Leţ, pe locul doi a terminat echipa gazdă obţinând acelaşi punctaj (în cazul punctajului egal, decisiv este timpul obţinut), iar pe locul trei s-a situat echipa din Chichiş.

Consiliul Judeţean Covasna

Biroul de presă

\"Korospatak \"Korospatak

Publicitate
banner we radio