Ştiri locale

FOTO. Comemorări la Poiana Sărată şi o întrebare pentru primarul Antal Árpád

Sâmbătă, 8 octombrie 2016, am participat la manifestările de la Poiana Sărată, județul Bacău, prilejuite de împlinirea a 100 ani de la luptele desfășurate în acea zonă.

În cimitirul internațional al eroilor de la Poiana Sărată sunt înmormântați oșteni din România (29), Rusia (1), Germania (130), Austria (21), Turcia (3) și Ungaria (23).

Pe șase catarge au fost înălțate drapelele și s-au intonat imnurile celor șase state.

De renovarea acestui cimitir s-a ocupat Primăria Oituz, conform legii, și nu Asociația Națională a Veteranilor de Război sau Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”. Cimitirul arată impecabil!

Aș vrea să-l întreb pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe când are de gând să pună la punct cimitirul internațional al eroilor din orașul nostru (despre care multă lume nici nu știe că există), unde sunt înmormântați oșteni din 12 state? Și-a luat angajamentul, conform proiectului întocmit, că la data de 1 aprilie 2014 îi va face inaugurarea. Au trecut doi ani și jumătate, iar cimitirul încă nu a fost inaugurat și nu prea s-a mișcat nimic acolo.

Președintele Asociației Județene Cultul Eroilor „Regina Maria” – Covasna

Col. (rtr) Ioachim Grigorescu

\"comemorare-poiana-sarata-2016-2\"

Publicitate
banner we radio