FOTO. Activități ale polițiștilor de la Prevenire, în Tabăra de tineret de la Pădureni
Cu toate că vacanța de vară este departe de a se fi încheiat și elevii se bucură de zilele libere rămase până la începerea școlii, polițiștii de la prevenire nu și-au luat liber, ci continuă să desfășoare activități dedicate școlarilor.
Tinerii care participă în această perioadă la tabăra organizată la Centrul de Agrement de la Pădureni și-au petrecut ziua de luni în compania polițiștilor. Cei de la Biroul de Analiză și Prevenire a Ciminalității le-au prezentat informații despre cariera de polițist și cum se pot înscrie la unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne, iar în pauza de prânz tinerii au făcut cunoștință cu polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale. Într-un cadrul relaxat ei au avut ocazia să stea de vorbă cu oamenii legii și chiar să încerce echipamentul celor care intervin în forță. Pentru unii dintre ei această experiență i-a determinat să mărturisească dorința de a deveni polițiști.
Ultima parte a activității a constat în susținerea unei prezentări pe tema prevenirii violenței în familie. Majoritatea tinerilor prezenți fiind la vârsta adolescenței au considerat utile sfaturile primite de la polițiști în ceea ce privește semnele ce le indică un comportament inadecvat din partea partenerului și pașii pe care trebuie să-i urmeze dacă sunt victime ale violenței în familie. La final tinerii au vizionat filmul realizat în cadrul campaniei preventive „Aripi Frânte” și au pus întrebări polițiștilor pe marginea subiectului discutat.
(IPJ Covasna)