
Firmă din județul Harghita, amendată cu 8.000 de lei pentru lucrări de exploatare forestieră la Comandău
O firmă din județul Harghita, care desfășoară lucrări de exploatare forestieră în zona localității Comandău – pârâul Bâsca Mare, a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Covasna pentru nerespectarea legislației de mediu în desfășurarea activității. Nereguli similare au fost descoperite și la o altă societate din județul Covasna.
„Sancțiunea a fost aplicată unei firme din județul Harghita, pentru depozitarea materialului lemnos în albia pârâului Bâsca Mare. Apa era tulbure, treceau peste apă. Vom mai avea un control și la o firmă din județul Covasna unde, la fel, au fost găsite deficiențe (…) Le-am lăsat măsura să mute masa lemnoasă din albia pârâului și să pună rampa primară, să nu mai treacă peste apă, să își facă podețe peste pârâu”, ne-a explicat comisarul-șef al Gărzii de Mediu Covasna, Lucian Cândea.
În urma neregulilor constatate, firma din județul Harghita a fost amendată cu 8.000 de lei, urmând ca reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna să stabilească ce sancțiuni se aplică în cazul firmei din județul Covasna.
„Au fost constatate deficiențe privind respectarea legislației de mediu în activitățile de exploatare forestieră desfășurate de societăți din județul Harghita și Covasna. Față de cele constatate, până în prezent a fost aplicată o sancțiune contravențională pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 23/2008, în cuantum de 8.000 lei. În cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficiențelor constatate”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.
Potrivit aceleiași surse, acțiuni similare vor continua și în perioada următoare.
(Ioana Ardeleanu)