Ştiri locale

Firmă de livrare a mâncării la domiciliu în Sfântu Gheorghe, amendată de Protecţia Consumatorilor Covasna

Societatea comercială Viozol Food SRL din municipiul Sfântu Gheorghe, specializată în livrarea de mâncare la domiciliu, a fost amendată cu suma de 5.000 de lei de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Covasna, informează conducerea instituţiei. În urma neregulilor constatate, organele de control au dispus, totodată, suspendarea activităţii acesteia până la remedierea problemelor.

„Firma a fost sancţionată contravenţional cu suma de 5.000 de lei şi măsură complementară oprirea temporară a prestării serviciilor, pentru materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare, aparatură de bucătărie neigienizate (hotă plină de grăsimi, motor la utilaj frigorific plin de praf şi alte impurităţi), spaţii frigorifice neigienizate şi cu pete de rugină, ustensile de bucătărie neprofesionale şi neconforme şi pereţi neigienizaţi”, a precizat conducerea OPC Covasna într-o postare pe Facebook.

Publicitate

Publicitate
Publicitate
banner we radio