Ştiri locale

Firmă covăsneană cercetată penal după ce a vândut lemne fără acte

Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Covasna au întocmit un dosar de cercetare penală după ce, în urma unui control efectuat la depozitul de materiale lemnoase aparținând unei societăți comerciale covăsnene, au fost descoperite nereguli pe linie silvică.

În fapt, din verificări s-a stabilit că în stocul societății exista un minus de peste 50 de metri cubi de material lemnos, cherestea și lemn rotund de diferite specii și, întrucât administratorul societății nu a putut prezenta documente de expediere sau valorificare, există indicii temeinice că lemnul ar fi fost valorificat fără ca operațiunile comerciale să fie evidențiate în actele contabile.

Publicitate

În cauză se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pentru a se stabili cu exactitate situația de fapt.

(IPJ Covasna)

Publicitate
Publicitate
banner we radio