Finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a internatului Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV) se află la mâna instanțelor de judecată, dar procesele s-ar putea întinde pe ani întregi, astfel că elevii vor fi nevoiți și în noul an școlar să învețe în alte unități de învățământ din oraș, având în vedere că sălile de clasă din clădirea internatului nu au putut fi puse în funcțiune nici până acum.
Autoritățile locale au pe rol mai multe procese cu firma din Cluj care a câștigat licitația pentru aceste lucrări, după ce anul trecut, la sfârșitul lunii mai, Primăria a reziliat contractul însă constructorul a refuzat să părăsească şantierul, deşi a fost somat.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád a declarat că pe baza experiențelor anterioare avute de autoritățile județene, soluționarea unor astfel de conflicte între firme și instituții poate dura mai bine de un deceniu.
„Trăim în România, iar în iulie și august instanțele nu lucrează, este vacanța judecătorilor iar procesele nu înaintează. La ultima întâlnire pe care am avut-o cu cele două directoare de la Colegiul Mihai Viteazul, undeva la sfârșitul lunii trecute, am cerut ca școala, comitetul de părinți, să facă o cerere de intervenție în aceste procese și să participe la aceste procese. Am spus că ajut, inclusiv cu bani pentru ca școala să aibă fonduri pentru a angaja avocați, pe de o parte pentru că și eu mă simt mai confortabil dacă atât părinții, cât și școala, primesc informațiile de la sursă, din sala de judecată, și nu doar de la juriștii care reprezintă Primăria în acest proces. În plus, eu ca instituție publică nu pot să pun o presiune – nu în sensul rău – pe instanță ca să ia o decizie mai repede, aşa cum pot să pună părinții sau reprezentanții lor (…) Eu pot să iau o decizie în momentul în care instanțele decid, dar eu nu am nicio influență pentru rapiditatea cu care instanțele decid. Avem multe procese, dar dacă instanțele fac ceea ce fac, și dacă firma face ceea ce face, nici peste 10 ani nu o să meargă copiii la școală acolo. (…) Din experiența altor instituții în procese similare – Consiliul Județean cu Galeria de Artă, cu Biblioteca – sunt procese care durează de 14 ani. La Galeria de Artă, după 14 ani s-a ajuns la finalul unui proces asemănător. A fost aceeași situație: un conflict între autoritate și o firmă”, a explicat primarul Antal Árpád.
Negocieri cu UBB pentru a se găsi soluții și în acest an școlar
Acesta a precizat că în prezent se fac negocieri cu reprezentanții Universității „Babeş-Bolyai” din Sfântu Gheorghe pentru a se găsi soluții și în acest an școlar, având în vedere că și la Școala Gimnazială „Váradi József” vor începe lucrările de reabilitare termică, eficientizare energetică și modernizare, iar elevii vor trebui, cel mai probabil, să învețe în alte unități de învățământ.
În ceea ce privește lucrările la clădirea principală a CNMV, edilul a precizat că acestea „merg mult mai bine” decât cele derulate, de exemplu, la internatul Colegiului Național „Székely Mikó” unde constructorul – o firmă din Cluj – își face treaba, însă lucrările ar putea avansa mai repede dacă firma ar avea un număr mai mare de muncitori.
„La Mihai Viteazul, la clădirea principală avem un constructor local care își face treaba – Baumeister –, iar la Mikó e tot o firmă din Cluj, care își cam face treaba, are și acum 14 muncitori acolo, dar ar putea să aibă 30 de muncitori pentru că ar avea front de lucru mai ales în perioada vacanței”, a mai spus primarul.
Legea achizițiilor publice, principalul motiv pentru existența unor astfel de situații
În ceea ce privește motivele pentru care s-a ajuns la această situație, edilul a explicat că unul dintre acestea este faptul că Legea achizițiilor publice nu permite, în prezent, eliminarea firmelor neserioase din sistem.
„Dacă ne uităm la cauze, tot la Legea achizițiilor publice ajungem. Nu poți să pui niște condiții care să scoată firmele neserioase, nu poți după licitație să pui o observație că această firmă e neserioasă, ca măcar să protejezi celelalte autorități din țara asta, să nu lucreze cu firma respectivă. În Ungaria, de exemplu, ai făcut un contract, firma nu ți-a făcut, pui acolo o observație cu care, practic, o scoți din sistemul de achiziții publice și nu mai poate să participe. Și atunci, evident că fiecare firmă vrea să își facă treaba”, a mai spus primarul.
Potrivit edilului, multe dintre investițiile realizate la nivel național merg prost pentru că alte instituții ale statului „pun bețe în roate”, îngreunând inutil procedurile și punând o povară financiară suplimentară pe investitor.
„Până nu am început să merg pe la Bruxelles și să am contacte cu câțiva oameni care iau decizii, eu chiar am crezut că aici lucrurile nu merg pentru că Bruxelles-ul pune niște condiții, dar Bruxelles nu ne pune niște condiții la achiziții publice, la niște instituții ale noastre care ne blochează investițiile. Anumite instituții din această țară nu aplică la fel legea în fiecare județ, și pot să vorbesc și despre ISU, și despre Cultură. Instituții ale statului, per general, blochează investiții ale statului în această țară. Deci investițiile statului în această țară merg prost pentru că alte instituții ale statului pun bețe în roate, pornind de la niște solicitări de săpături arheologice dacă vrei să duci curentul electric din punctul A în punctul B. A venit la mine cineva care a făcut o investiție în Sfântu Gheorghe și mi-a spus că l-au costat de două ori mai mult lucrările de arheologie decât investiția în sine. Într-o țară normală, aceste costuri sunt suportate de stat, nu de omul care face ceva. Nu mi se pare normal ca un cetățean care vrea să construiască o casă să cheltuie bani pentru niște săpături arheologice, în condițiile în care nu e treaba lui. La fel e și în cazul ISU, care îți dă o autorizație pentru a construi ceva, ți-o dă cum ți-o dă, te blochează jumătate de an, îți face recepția, spune că ai făcut așa cum te-a autorizat dar după aceea nu îți dă autorizația de funcționare. Cum e posibil așa ceva?”, a mai spus primarul.
În ceea ce privește Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Primăria Sfântu Gheorghe a emis autorizația de începere a lucrărilor în septembrie 2020, după un blocaj de mai bine de doi ani din cauza procesului birocratic, întrucât proiectul de reabilitare şi modernizare a internatului şi a sălii de festivităţi nu primea avizul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, iar pentru reabilitarea clădirii principale şi a bibliotecii Colegiului erau necesare avize atât din partea ISU Covasna, cât şi din partea Direcţiei de Cultură Brașov.
Conform planului inițial, ambele proiecte ar fi trebuit să înceapă în 2018 și să fie finalizate cel târziu în noiembrie 2020.
(Ioana Ardeleanu)



