
Final Four-ul Cupei României la handbal masculin se joacă la Sfântu Gheorghe
Consiliul de Administrație al Federaţiei Române de Handbal a hotărât calendarul ultimelor meciuri din sezonul 2019-2020 la seniori, practic, revenirea competițiilor după aproape jumătate de an. Două din cele trei turnee, cele de la masculin, vor avea loc la Sfântu Gheorghe, în organizarea Federației Română de Handbal și Sepsi-SIC.
🤾 Turneul de promovare în Liga Națională la masculin (11–13 septembrie, Sala Sporturilor „Szabó Kati”)
🏆 Final Four-ul Cupei României la masculin (12–13 septembrie, Arena Sepsi, competiţie transmisă de TVR 1 și TVR 2)
Și turneul de promovare în Liga Națională la feminin ar fi trebuit să fie găzduit de orașul nostru, dar din cinci echipe participante una s-a retras, astfel că celelalte patru au promovat automat în prima divizie.
În schimb, sezonul 2020–2021 va începe tot la Sfântu Gheorghe: etapele 1, 2, 3 Liga Zimbrilor (15, 16, 17 septembrie), la Arena Sepsi și Sala Sporturilor „Szabó Kati”, de asemenea cu Sepsi-SIC co-organizator al turneului.
