Ştiri locale

„Fii și TU un înger”. Tombolă de Crăciun pentru ajutorarea familiilor nevoiașe din județ

Voluntarii Asociației Salvatore din Sfântu Gheorghe au început pregătirile pentru sărbătorile de iarnă și îi invită pe locuitorii județului să se alăture unei noi campanii de ajutorare a familiilor nevoiașe.

Motto-ul campaniei din acest an este „Fii și TU un înger!”, iar membrii Asociației și-au propus să poată realiza, cu sprijinul persoanelor cu suflet mare, aproximativ 350 de pachete cu alimente de bază și dulciuri, pe care ulterior să le ofere familiilor pentru care pregătirea mesei de Crăciun înseamnă un efort financiar.

Publicitate

În acest sens, începând de marți cei care doresc și pot să se implice sunt încurajați să cumpere bilete de tombolă de la voluntarii Salvatore, urmând ca la finalul acțiunii, din sumele adunate, să fie pregătite pachete cu alimente de bază și dulciuri.

„Am dat startul tombolei de Crăciun, iar motto-ul în acest an este Fii și tu un înger! Ne-am propus să distribuim în jur de 300-350 de pachete cu alimente, care vor conține, printre altele,  ulei, orez, zahăr, mălai, paste, dar și dulciuri pentru copii, și vrem să ajungem și la două orfelinare din județ, pe care ne-am propus să le ajutăm. Suntem cu toții responsabili de familiile nevoiașe. Fii și tu un înger! Cumpără un bilet de tombolă ca să putem ajuta mai departe!”, a transmis președintele Asociației Salvatore, Buna Hunor.

Prețul unui bilet de tombolă este 5 lei, iar cei care doresc să le achiziționeze pot face acest lucru sunând la numărul de telefon 0742 125 157, urmând ca voluntarii să le livreze acolo unde este nevoie.

Pe lângă bucuria de a sprijini familiile nevoiașe în pragul sărbătorilor de iarnă, persoanele care cumpără bilete de tombolă pot câștiga și premii constând în diverse obiecte și produse hand-made, cursuri de prim ajutor oferite de Asociația Salvatore, sau produse de înfrumusețare și igienă personală, în acest an fiind puse în joc peste 50 de premii.

Tragerea la sorți a tombolelor va avea loc în data de 13 decembrie, de la ora 18:00, și va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a Asociației Salvatore.

Anul trecut, în cadrul campaniei „Cumpără bilet de tombolă pentru ca și Crăciunul altora să fie complet”, peste 150 de pachete cu alimente de bază și alte 200 de pachete cu dulciuri au fost distribuite unor familii din 17 localități covăsnene, dar și câtorva case de tip familial și centre de zi din județ.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio