Info Trafic, Ştiri locale

Femeie lovită pe trecerea de pietoni la Sfântu Gheorghe

O femeie a fost lovită de o mașină, vineri,  pe o trecere de pietoni din Sfântu Gheorghe.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17:30, la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Lăcrămioarei, iar un echipaj al Jandarmeriei Covasna, care a fost martor la scenă a solicitat sprijinul unui echipaj SMURD, dar și pe cel al Poliției.

Publicitate

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Covasna, Ionel Mănăilescu, a precizat că jandarmii i-au acordat femeii primul ajutor până la sosirea echipajului SMURD

„Autospeciala Jandarmeriei era chiar în spatele mașinii care a lovit persoana pe trecerea de pietoni. Colegii i-au acordat primul ajutor și au sunat la 112”, ne-a spus reprezentantul IJJ Covasna.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Lt. Marius Tolvaj ne-a precizat că la momentul la care echipajul medical a ajuns la fața locului, femeia era în stare conștientă, și acuza dureri la nivelul membrelor inferioare.

Conform IPJ Covasna, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați despre faptul că pe strada Lăcrămioarei din municipiu a avut loc un accident rutier cu victimă. La fața locului polițiștii au constatat că o femeie de 60 de ani a fost surprinsă și accidentată pe o trecere pentru pietoni de un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani. În urma accidentului femeia a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru investigații de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio