Un accident în care a fost implicat un autoturism şi o femeie aflată în scaun rulant s-a petrecut vineri după-masă pe strada Lunca Oltului din Sfântu Gheorghe, la intersecţia cu strada Ciucului.
„Persoana care se afla în scaun rulant, o femeie în vârstă de 42 de ani, se deplasa pe strada Lunca Oltului și a intenționat să pătrundă pe strada Ciucului, moment în care a fost lovită de un autovehicul care venea dinspre Miercurea Ciuc. Victima a fost transportată la spital și din ce date avem până în prezent, se pare că a fost rănită ușor”, au explicat accidentul reprezentanții IPJ Covasna.



